Ultimele Știri

Irina Begu s-a calificat în sferturile turneului de la Charleston (WTA)

Irina Begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 687.900 dolari, după ce a învins-o pe portoricana Monica Puig în trei seturi, cu 1-6, 6-2, 7-6 (4).

Begu (25 ani, 34 WTA) s-a impus după două ore și 20 de minute în fața unei adversare de 22 de ani, aflată pe locul 62 în lume, care a comis 10 duble greșeli în acest meci.

Românca și-a asigurat un cec de 17.280 dolari și 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe principala favorită, Angelique Kerber, într-un preambul al înfruntării dintre echipele României și Germaniei, în Fed Cup (16-17 aprilie, Cluj-Napoca).

Kerber (28 ani, numărul doi mondial) a trecut în optimi de Kristina Kucova (Slovacia), jucătoare venită din calificări, cu 6-2, 6-3.

Begu și Kerber sunt la egalitate în privința meciurilor directe, 2-2, iar germanca a câștigat unul dintre meciuri chiar la Charleston, anul trecut, în sferturi, cu 7-6 (3), 7-6 (4). Și prima confruntare s-a încheiat tot cu victoria jucătoarei germane, în 2013, în turul al doilea la Indian Wells, cu 6-3, 6-2. Begu s-a impus în 2015, la Australian Open, în primul tur, cu 6-4, 0-6, 6-1, și la Roma, în turul al doilea, cu 6-3, 6-3.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*