Irimescu: Vom verifica ce subvenţii acordă Polonia şi Ungaria pentru producţia de lapte, este „foarte ciudat” preţul cu care ajunge în România

achim irimescu

România va verifica modul în care Polonia şi Ungaria, state din care se importă cantităţi importante de lapte, acordă subvenţii pentru producţia de lapte, în condiţiile în care preţul de import este „foarte ciudat”, fiind mai mic decât preţul raportat la Comisia Europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

Din aprilie 2015, piaţa europeană a laptelul a fost complet liberalizată, iar producătorii de lapte din România se plâng că piaţa românească este invadată de importuri din alte state, mai ales din Polonia şi Ungaria, la preţuri foarte mici.

„Este foarte ciudat cum poate să ajungă laptele din Polonia atât de ieftin în România. (…) Pe lista de la Comisia Europeană, preţul este mult mai mare. Or, el ajunge în România la preţuri mult mai mici. Producătorii acuză că sunt subvenţii în statele respective. Vom verifica”, a spus Irimescu.

Potrivit ministrului, laptele produs în România are unul dintre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, de 24 eurocenţi/litru.

După datele raportate la nivel european, preţurile medii din Polonia şi Ungaria sunt puţin mai mari, preţuri mai mici decât în România fiind raportate doar în statele baltioce, de 14-15 eurocenţi/litru. Media la nivel european este de circa 30 de eurocenţi/litru.

Cu toate acestea, procesatorii de lapte din România susţin că doar 10% din laptele procesat provine din Ungaria şi Polonia, restul fiind colectat de la producătorii din România.

Datele oficiale publicate săptămâna trecută arată că procesatorii români au colectat, în primele trei luni ale acestui an, o cantitate de lapte de 220.011 tone, cu 9% mai mare faţă de primul trimestru din 2015.

În acelaşi timp, importurile de lapte au crescut cu 54% în primul trimestru, până la 38.120 tone.

România are circa 1,7 milioane de vaci de lapte, însă doar 200.000 sunt în ferme cu randament mare, restul fiind la mici producători, cu o producţie scăzută, a precizat ministrul. Din această cauză, România este puţin competitivă pe piaţa laptelului la nivel european.

Totuşi, România are un lapte de o calitate foarte bună, mai ales în zonele de munte, a subliniat ministrul.

Pentru a-i ajuta pe producătorii români, Ministerul Agriculturii a prevăzut trei măsuri: particparea la observatorul european al preţului laptelui, introducerea de contracte obligatorii între producători şi procesatori şi stimularea asociaţiilor de producători.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *