Ultimele Știri

Ion Mincu mentorul arhitecturii româneşti

„… ceea ce am făcut eu e un lucru mic şi simplu: am văzut în ţara asta semănată cu lucruri vechi, frumoase, o biserică, o casă, un acoperiş, o uşă, o rozetă, un chenar cum nu mai văzusem în altă parte şi mi-am zis că, adunând pe una de ici, pe alta de dincolo, s-ar putea începe cu ele un stil în ţara noastră… iată ce am făcut eu.” (Ion Mincu)

Născut la mijlocul secolului al 19-lea (la 20 decembrie 1852), Ion Mincu a crescut şi a studiat într-o lume dominată de stilul brancovenesc, stil ce ne-a lăsat până astăzi câteva exemple deosebite de arhitectură: Palatul Mogoşoaia, Biserica Stavropoleos, Mănăstirea Sinaia sau Mănăstirea Horezu; un stil bogat în decoruri, reliefuri dense, scări exterioare ce variază aspectul faţadelor clădirilor, spaţii libere şi bolte care parcă ascund masivitatea construcţiilor. Influenţa pe care Şcoala Naţională de Arte din Paris o exercită asupra lui Ion Mincu în timpul studiilor sale (1877-1884) în capitala Franţei îşi spune însă cuvântul iar premiul primit în aceeaşi perioadă (1883) din partea Societăţii centrale a arhitecţilor francezi îi întăresc lui Mincu ideea că la întoarcerea în România creaţiile sale trebuie să meargă pe alt drum decât cel lăsat moştenire de Cantacuzini şi Brâncoveni.

Stilul neoromânesc iniţiat de Ion Mincu a amestecat motivele ţărăneşti locale cu arcadele scurte, coloanele groase şi puţin înalte specifice arhitecturii bizantine, de asemenea cu modele de artă otomane şi de renaştere italiană târzie pentru a da publicului câteva construcţii remarcabile ce pot fi admirate şi astăzi: Casa Lahovari, Şcoala Centrala de fete, Casele Monteoru şi Vernescu, interiorul Palatului de Justiţie, toate din Bucureşti, sau Palatul Administrativ din Galaţi, Palatul Băncii Comerţului din Craiova sau Vila Robescu din Sinaia.

Stilul plăcut creat de Ion Mincu a atras mulţi arhitecţi contemporani cu el, Grigore Cerchez, Toma Socolescu, Nicolae Ghica-Budeşti, Petre Antonescu şi aceştia sunt doar câţiva dintre arhitecţii care au aderat la mişcarea lui Mincu.

Înfiinţează Şcoala de Arhitectură a Societăţii arhitecţilor români, devine profesor la Şcoala Naţională de Arhitectură apoi la Şcoala Superioară de Arhitectură, de asemenea a activat ca deputat în cadrul Parlamentului României şi ca preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români.

Din 1953 munca şi valoarea i-au fost recunoscute şi prin integrarea numelui său în denumirea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*