Ultimele Știri

Ion Iliescu, explicaţii pentru închisorile CIA

Parlamentarii europeni cercetează din nou dacă în România au existat închisori CIA.

O comisie a legislativului european va sta de vorbă, azi şi mâine, cu fostul preşedinte Ion Iliescu, cu fostul şef al SRI Ioan Talpeş, cu procurorul general Tiberiu Niţu, dar şi cu parlamentari şi societatea civilă.

Eurodeputaţii au reînceput ancheta privind presupusele transporturi şi detenţii ilegale de prizonieri ai CIA în statele Uniunii Europene, printre care România, Polonia şi Lituania, ca urmare a unor dezvăluiri ale Senatului SUA, de la începutul anului.

Acuzaţiile au mai fost anchetate de Parlamentul European şi în 2006.

O delegaţie a Comisiei LIBE din Parlamentul European a ajuns joi la Bucureşti, unde va avea discuţii cu Ion Iliescu, Ioan Talpeş, Tiberiu Niţu, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, în legătură cu presupuse centre CIA în România.

Întâlnirea cu Ion Iliescu ar urma să aibă loc joi, la ora 17.00, potrivit programului delegaţiei, obţinut de MEDIAFAX, însă fostul preşedinte nu a confirmat încă participarea la discuţii.

Întâlnirile cu procurorul general al României Tiberiu Niţu şi cu membri ai Parlamentului vor avea loc vineri.

De asemenea, în programul de joi al delegaţiei sunt stabilite întâlniri cu Maria-Nicoleta Andreescu, director executiv al APADOR-CH, Diana-Olivia Hatneanu, membru în consiliul director al APADOR-CH, Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului de Resurse Juridice şi cu Adrian Mogos şi George Colgiu, de la International Consortium of Investigative Journalists.

Din delegaţia Comisiei LIBE fac parte Tanja Fajon, Eva Joly, Laura Ferrara, Jeroen Lenaers şi Barbara Spinelli.

Comisiile pentru libertăţi civile, afaceri externe şi drepturile omului din Parlamentul European au reînceput ancheta privind presupusele transporturi şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a unor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA şi în baza unei rezoluţii adoptate în 11 februarie de Parlament.

Această anchetă presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare de strângere de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie şi culegerea tuturor informaţiilor şi probelor relevante privind posibile dări de mite sau alte fapte de corupţie în legătură cu programul CIA, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006.

De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.

Senatul american a prezentat în decembrie 2014 un raport de anchetă cu privire la tehnicile de „interogare în forţă” ale Agenţiei de spionaj CIA în perioada 2001-2009.

Washington Post a relatat că potrivit raportului Comisiei de Informaţii din Senatul SUA privind programul de interogare al CIA România ar apărea pe lista închisorilor secrete ale Agenţiei, în centrul de detenţie deschis pe teritoriul României fiind interogaţi mai mulţi prizonieri suspectaţi de legături cu grupări teroriste.

În versiunea publică a raportului sunt secretizate o serie de informaţii, inclusiv ţările în care ar fi existat închisori secrete ale Agenţiei Centrale de Informaţii, scrie Washington Post, adăugând că
detalii din document permit decodarea acestor centre de detenţie.

Conform cotidianului american, în raport sunt menţionate închisori din cinci ţări: Polonia, România, Lituania Afganistan, Thailanda, acestea fiind desemnate prin culori. Astfel, presupusa închisoare secretă a CIA din România figurează drept „detention site black”, pentru Polonia este folosit albastru, pentru Lituania violet, pentru Thailanda verde, iar pentru Afganistan, unde ar fi existat mai multe închisori, sunt folosite patru culori.

Versiunea publică a raportului care cuprinde doar 528 de pagini din cele aproximativ 6.700 de pagini ale documentului arată că în unele cazuri CIA a oferit milioane de dolari unor oficiali pentru a permite deschiderea unor închisori CIA pe teritoriul ţărilor lor.

Presupusa închisoare din România este menţionată în mai multe rânduri.

În raport se arată că CIA a decis amplasarea unor centre de detenţie în România şi Lituania în 2002 şi 2003, iar primii deţinuţi ai CIA ar fi ajuns în închisoarea din România în toamna anului 2003.

Abd al-Rahim al-Nashiri, unul dintre deţinuţii care ar fi ajuns în România, a reclamat, de altfel, ţara noastră dar şi Polonia la CEDO.

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, care a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul ţării.

După publicarea raportului Senatului SUA, MAE a precizat, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate
întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora „alegaţiile” aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

În prezent, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie derulează o anchetă privind închisorile CIA, în urma unei reclamaţii făcute de sauditul Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri, care acuză detenţia secretă, rele tratamente şi procedura de extrădare.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*