Ultimele Știri

Iohannis, (ne)apărătorul românilor

Președintele României, Klaus Iohannis, nu pierde nicio ocazie de a posta pe Facebook mesaje de apreciere pentru români, mai ales atunci când este vorba despre o sărbătoare importantă pentru ei. Fie că este vorba de a le mulțumi românilor, fie că este vorba despre a-i încuraja, președintele este mereu ”omul potrivit, la locul potrivit”.

De ziua Imnului Național, Iohannis și-a arătat încă o dată mândria de a fi român, și aprecierea pe care o are față de ”expresia noastră națională”, reprezentată, bineînțeles, de imn. În mesajul postat pe rețeaua sa socială, a încercat și o introducere în istoria imnului, pentru a arăta interesul pe care la acordat acestui ”simbol național”. Președintele este ferm convins de valorile naționale și europene la care face trimitere imnul, și de care România este ”profund atașată”.

”Imnul Naţional este parte a expresiei noastre naţionale, simbol al legăturii cu trecutul şi cu valorile noastre fundamentale. În urmă cu 167 de ani, la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, un grup de tineri entuziaşti intonau poemul patriotic «Un răsunet» al lui Andrei Mureşanu, transformându-l în «Deşteaptă-te, române!» – imnul Revoluţiei Paşoptiste. Acesta a devenit un reper istoric şi moral prin îndemnul adresat românilor de a rămâne mereu implicaţi şi conştienţi de rolul pe care îl au în păstrarea demnităţii naţionale şi solidarităţii civice. Simbolistica Imnului Naţional face trimitere nu doar la valori naţionale, ci şi la valorile europene, de care România este profund ataşată. «Deşteaptă-te, române!» vorbeşte despre fraternitate, unitate, dar şi despre libertate şi curaj”.

Bineînțeles, ne putem da seama că mesajul nu a fost scris personal de președinte, ci este rezultatul unei echipe de comunicare, care se pricepe la a transmite mesaje cât mai ”aproape de sufletul românilor”. Cam ca toate celelalte postări ale președintelui, de altfel.

Poate domnul președinte ar trebui să știe că o postare pe facebook, scrisă într-o notă emoțională, nu aduce rezolvarea pentru problemele românilor, și că am aștepta din partea dumnealui, mai degrabă, dovezi ale patriotismului pe care îl afișează de fiecare dată, la orice sărbătoare de importanță națională.

La alegerile din noiembrie, românii au votat un om în care și-au pus încrederea, alții au votat un rău care părea mai mic decât altul, cert este că fiecare dintre noi am sperat la o anumită schimbare. În mod evident, anumite schimbări se petrec, dar sunt aceste schimbări cele la care speram?

Iohannis își mai amintește uneori și de cei cărora le datorează funcția sa de președinte, diaspora care a stat zeci de ore la coadă pentru a-l vota, dar doar în postările de pe facebook: ”o sărbătoare a spiritului poporului român, a tuturor cetăţenilor, indiferent unde se află – între graniţele ţării sau peste hotare”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*