Iohannis, despre demisie și afirmațiile lui Ghiță: „Inepții”

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis respinge acuzaţiile deputatului Sebastian Ghiţă privind existenţa unui dosar legat de numele soţiei sale, Carmen, afirmă surse din Administraţia Prezidenţială, care susţin că nu există nicio discuţie cu privire la o eventuală demisie a şefului statului.

Potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis consideră că acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă sunt „inepţii”.  Mai mult, nu au existat şi nu există discuţii cu privire la demisia preşedintelui, aşa cum susţine deputatul, au mai spus sursele citate.

Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.

”Trăim astăzi într-o Românie în care preşedintele Klaus Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar pe care soţia sa îl poate avea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, e ameninţat pe surse cu dosare şi percheziţii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, are două dosare în lucru, (…)  procurorul general a fost demis cu un dosar penal, şefi de servicii de informaţii au dosare penale”, a spus Ghiţă în apărarea sa, înaintea votului privind încuviinţarea solicitărilor DNA de reţinere şi arestare preventivă.

, afirmă surse din Administraţia Prezidenţială, care susţin că nu există nicio discuţie cu privire la o eventuală demisie a şefului statului.

Potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis consideră că acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă sunt „inepţii”.  Mai mult, nu au existat şi nu există discuţii cu privire la demisia preşedintelui, aşa cum susţine deputatul, au mai spus sursele citate.

Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.

”Trăim astăzi într-o Românie în care preşedintele Klaus Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar pe care soţia sa îl poate avea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, e ameninţat pe surse cu dosare şi percheziţii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, are două dosare în lucru, (…)  procurorul general a fost demis cu un dosar penal, şefi de servicii de informaţii au dosare penale”, a spus Ghiţă în apărarea sa, înaintea votului privind încuviinţarea solicitărilor DNA de reţinere şi arestare preventivă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *