Iohannis, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene: ”Aviatorii români au scris pagini de glorie”

klaus iohannis

Aviatorii români sunt un exemplu demn de urmat, capabili să facă față oricăror situații cu un grad ridicat de risc, a declarat președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis miercuri cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene.

Președintele a afirmat că aviatorii români au scris pagini de glorie în timpul celor două războaie mondiale, luptând și jertfindu-se pentru libertatea pământului românesc, conform Mediafax.

„În fiecare an, la 20 iulie, odată cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, avem bucuria de a-i sărbători pe cuceritorii spațiului aerian, care dau dovadă necontenit de curaj și dăruire. Cinstim astăzi pe cei care au marcat istoria aeronauticii, adevăratele genii creatoare românești, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, dar și pe cei care au continuat aceste începuturi, prin munca și eforturile lor extraordinare. Aviatorii români au scris pagini de glorie în timpul celor două războaie mondiale, luptând și jertfindu-se pentru libertatea pământului românesc, și reprezintă un exemplu demn de urmat pentru noi și pentru generațiile viitoare”, spune șeful statului.

Militarii români aviatori au dat dovadă că pot să facă față oricărei situații, remarcându-se prin profesionalismul de care au dat dovadă în timpul participării la acțiuni cu grad ridicat de risc, sub egida ONU, OSCE, NATO și a Uniunii Europene, conform președintelui.

„Azi, în zi de sărbătoare, se cuvine să le aducem cele mai sincere mulțumiri, precum și recunoștința noastră și celor care, indiferent de momentul în care sunt chemați, răspund prezent — aviatorilor care participă, alături de personalul de specialitate, la intervenții de urgență și la misiuni aero-medicale. Nu în ultimul rând, aducem mulțumirile noastre minunaților oameni care își desfășoară activitatea în cadrul aviației civile de transport, aviației sportive sau celei utilitare. Lumea în care trăim, marcată de fenomene complexe, ar fi de neconceput fără activitatea acestora”, precizează șeful statului.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *