Iohannis cere urgentarea cercetărilor în cazul Ghiţă-Kovesi: Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speţă

Klaus-Iohannis-presedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara, că Parchetul General ar trebui să urgenteze rezolvarea cazului Ghiță-Kovesi.

Iohannis menționează că nu poate fi vorba de o demisie, momentan, din moment ce nu există nicio dovadă că șefa DNA ar fi plagiat.

„Nu cred că trebuie să vorbim despre o demisie atâta vreme cât, deocamdată cel puţin, nu există niciun indiciu că ar fi un plagiat. Acolo, sigur în măsura în care lucrurile iau altă turnură, se poate relua discuţia, dar deocamdată nu am motive de îngrijorare” a răspuns preşedintele Klaus Iohannis.

El a mai precizat că a discutat cu procurorul general pe care l-a rugat să soluţioneze speţa cu celeritate. „Eu cred că Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speţă şi pot să vă spun că în această chestiune am avut o discuţie cu procurorul general pe care l-am rugat ca, în virtutea atribuţiilor domniei sale, să se ocupe ca această cercetare să se facă cu celeritate”, a spus şeful statului.

Președintele a menționat că a purtat o discuție cu Kovesi, în care aceasta a afirmat că nu se simte vinovată.

„Am vorbit cu doamna Kovesi însă nu cred că este ceva special de comunicat aici. Am întrebat-o cum vede acele acuzaţii, mi-a reiterat că domina sa nu se simte vinovată cu nimic şi atunci am plecat destul de lămurit din discuţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *