Ultimele Știri

Ioan Rus despre românii din străinătate: „Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă“

ioan rus

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a afirmat că 3 milioane de români muncesc în Occident, iar majoritatea lucrează în construcții pentru un salariu de circa 1500 de euro.

 

UPDATE: Ioan Rus a explicat, în această după amiază, că declaraţia sa a fost scoasă din context şi a negat faptul că a vrut să jignească diaspora.

„Declaraţia mea era în sensul în care în aplicarea acestui document strategic (n.r. masterplanul general de transport) am reuşit să oferim pentru 1 milion de români locuri de munca în Romania, evitând astfel familii destrămate şi situaţii limită care le vedeţi (…) Îmi cer scuze celor care eventual s-au simţit jigniţi. Declaraţia mea era de a gasi soluţii civilizate ca românii din forţa activă să vină înapoi. Ideea era absolut pozitivă şi generoasă.

Am explicat ca un fierar betonist, un zidar, care lucrează în Germania, dacă eu ofer la jumătate salariu, daca îi dăm 800 de euro, cu siguranţă va reuşi să vină acasă, pentru ca are costurile celelalte (…) Dacă cumva am jignit, am dat deja un comunicat de presă în care îmi cer scuze tuturor. Nu am avut nicio alta intenţie, dacă cineva a perceput altfel, îmi cer scuze”, a declarat ministrul Ioan Rus.

Ministrul a făcut și o remarcă nu tocmai plăcută la adresa celor care rămân acasă și trăiesc cu banii primiți de la soțul plecat la muncă în străinătate. Potrivit lui Ioan Rus din ‘banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă’.

”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi 24.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*