Ultimele Știri

Ioan Oltean a fost pus sub acuzare de DNA Oradea pentru trafic de influență

Ioan Oltean

Ioan Oltean deputat și important lider al Partidului Național Liberal a fost pus, joi, sub acuzare într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA Oradea au suspiciuni că Ioan Oltean se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în legătură cu numirea unei persoane într-o funcţie publică.

Deputatul Ioan Oltean a fost audiat joi, timp de o jumătate de oră, de către procurorii DNA Oradea, într-un dosar de corupţie în care a şi fost pus sub învinuire.

Ioan Oltean a mers la DNA Oradea însoţit de un avocat, fără a face însă declaraţii la intrarea sau la ieşirea din sediul instituţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în septembrie 2013, că a început urmărirea penală faţă de Ioan Oltean, care atunci era preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi pentru favorizarea infractorului.

„Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010-2011, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a unui partid, de vicepreşedinte (2001-2011), respectiv secretar general al aceluiaşi partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean şi-a exercitat influenţa asupra preşedintelui, respectiv asupra vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa Năsăud, precum şi asupra unor înalţi demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului şi Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitaţiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”, se arăta într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit DNA, Ioan Oltean era cercetat şi pentru favorizarea infractorului, procurorii susţinând că, în seara de 22 martie 2012, a anunţat două persoane că a doua zi DNA urma să facă percheziţii la domiciliile acestora, într-un dosar în care erau cercetate pentru fapte de corupţie în legătură cu procedurile de achiziţie şi contractele derulate de Consiliul Judeţean Bistriţa.

Ioan Oltean declara, la ieşirea de la DNA – unde a fost pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile din acest dosar, că procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de favorizarea infractorului într-o cauză disjunsă dintr-un dosar mai vechi.

„Nu am să comentez ceea ce s-a făcut deja public, deşi pot să vă spun, cu certitudine, în temeiul actului pus la dispoziţie, că 99 la sută din faptele care sunt imputabile s-au petrecut în 2011, înainte să se dea acel comunicat, însă vreau să-mi exprim încrederea în instituţiile statului că vor face efectiv dreptate şi că nu va exista niciun fel de abuz. M-am prezentat la DNA cu convingerea că îmi fac datoria de simplu cetăţean şi am luat act de faptele care mi se impută.

Mi-am exprimat întreaga disponibilitate de a colabora şi de a avea o atitudine constructivă, în sensul de a clarifica orice fel de faptă care mi se pune în sarcină, rămânând ca, la sfârşit, fiecare să-şi susţină propria poziţie. Vă asigur însă că, cel puţin prin prisma datelor pe care le avem în momentul acesta, nu mă simt vinovat faţă de niciuna dintre cele şase fapte enumerate în actul de sesizare şi de informare”, declara Ioan Oltean.

El spunea că, din cele ce i-au fost aduse la cunoştinţă de procurorii DNA, poate spune că „nu sunt fapte care să aibă caracterul de infracţiuni”.

„Vă dau un exemplu din faptele enumerate în rezoluţia procurorului de caz. Acolo scrie că, în perioada martie-aprilie 2011, numitul Ioan Oltean şi-a exercitat influenţa în vederea alocării de fonduri pentru lucrări la drumul Orosfaia-Milaş.

Este o faptă care mi se impută. O alta este că mi-am exercitat influenţa pentru alocarea de sume mai mari pe Hotărârea 577 pentru judeţul Bistriţa-Năsăud sau că mi-am exercitat influenţa în vedere atribuirii preferenţiale a unor sume de bani pentru proiecte ale comunelor Chiuza, Rebrişoara, Căianu Mic”, mai spunea atunci Ioan Oltean.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*