Ultimele Știri

Interviu cu Erwin Albu, omul care, de mai bine de 4 ani, se luptă cu sistemul din România

„Oamenii s-au săturat de bătaia de joc şi de încrengături politico-financiare. Şi cred că asta se va vedea foarte clar în 2016, când vor fi din nou alegeri."

În primul rând, îi mulțumesc domnului Erwin Albu, care a avut amabilitatea să-mi răspundă la șase întrebări. Pe scurt, vă voi prezenta activitatea sa din anul 2004 și până acum, ca un preambul la acest interviu. 

Din anul 2004 a fost ales consilier local al municipiul Codlea, funcție din care a demisionat în al doilea mandat. A stabilit recordul de a fi cel mai tânăr consilier local din istoria orașului.

Din acest motiv, în interiorul Consiliului Local Codlea izbucnise un conflict între generaţii: Erwin vs ceilalţi. El propunea un nou mod de a face politică, cu o puternică componentă asertivă. De partea cealaltă, vechile modele cu care ne-am obişnuit de 25 de ani încoace- indiferenţa, conformismul, oportunismul, lipsa de viziune. Nu a beneficiat de sprijin nici măcar din partea formaţiunii politice care l-a propulsat, Forumul German.

Din postura de ales local, Erwin Albu a propus un nou model de comunicare cu cetăţenii, specific secolului în care trăim. Erwin Albu a înţeles într-un mod diferit utilitatea Facebook-ului, folosit de către majoritatea politicienilor noştri doar pentru postarea de poze din vacanţe sau pentru propagandă. Pe pagina personală a acestuia apăreau periodic rapoarte de activitate, decizii ale consiliului local, chiar şi declaraţii de venit.

De la demisia sa, au trecut mai mult de 4 ani. În tot acest timp, s-a implicat tot mai activ în viaţa comunităţii, respectându-şi angajamentul că nu va ceda în lupta cu sistemul. Una dintre bătăliile câştigate a fost redeschiderea spitalului din Codlea. O situaţie similară am întâlnit-o şi la Ţăndărei, numai că acolo s-a aşteptat, cuminte, bunăvoinţa premierului Victor Ponta. Să nu vă miraţi că PSD-ul a câştigat definitiv judeţul Ialomiţa.

Menţionez că am citit şi opiniile negative despre dânsul, dar am constatat că îmi pierd timpul. În mare parte, articolele în cauză au fost scrise de către ziarişti amatori, diletanţi ce pretind că informează opinia publică. Vă convine sau nu, Erwin Albu a adus un nou început. Avem nevoie, în continuare, de mai mulţi oameni ca el.

 Am învăţat că, din postura de simplu cetăţean, poţi muta munţii, chiar şi în România!

1. Aţi ajuns în atenţia opiniei publice în anul 2012, când aţi candidat la alegerile locale pentru Primăria municipiului Codlea. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?

Răspunsul este simplu. Imaginaţi-vă că ne aflăm într-un autobuz plin de călători. Cu toţii observăm că şoferul conduce prost şi ne pune viaţa în pericol, îndreptându-se spre prima prăpastie. Începem să vociferăm, să-i atragem atenţia conducătorului auto. Acesta ignoră semnalele noastre şi nu ţine cont că are responsabilitatea atâtor pasageri. Ba chiar accelerează şi ne îndreptăm şi mai repede spre prăpastie. La un moment dat, treci de faza de vociferări şi îţi vine să iei volanul din mâna acelui şofer şi să aduci autobuzul din nou pe drumul cel bun şi să-l fereşti de accidente. Cam aşa s-a întâmplat şi în 2012. Am văzut câte tâmpenii şi nereguli se făceau în administraţia oraşului şi am vrut să le opresc.

2. Atunci, aţi obţinut peste 30 la sută din sufragii şi v-aţi clasat pe locul al II-lea. Ce mesaj au vrut să transmită cetăţenii care au votat pentru un candidat neînregimentat politic?

Am candidat ca independent, ca simplu cetăţean, fără vreo infrastructură sau sprijin politic, dar tot timpul conectat la viaţa cetăţii. Au fost 12 candidaţi la Codlea, un număr record pentru judeţul nostru. Diferenţa faţă de primul clasat a fost mică, acesta beneficiind din plin de susţinerea mai multor partide, de clasicele concerte cu mici şi bere, de o întreagă reţea de media şi de fonduri cu nemiluita. Eu nici materiale publicitare n-am avut. Din păcate, legea electorală prevede un singur tur de scrutin pentru alegerea primarului. O altă nedreptate, pentru că nu asigură o reprezentativitate legitimă edilului. Cu siguranţă altfel ar fi stat situaţia dacă erau două tururi de vot.

Codlenii care m-au votat în număr atât de mare nu s-au mai lăsat duşi de nas de reţeta politică a anilor de după ’89. Clar a fost o sancţionare a politicianismului partidelor actuale, a opulenţei acestora şi a îndepărtării de cetăţean a actului administrativ. Oamenii s-au săturat de bătaia de joc şi de încrengături politico-financiare. Şi cred că asta se va vedea foarte clar în 2016, când vor fi din nou alegeri.

3. De-a lungul timpului, aţi iniţiat mai multe acţiuni de protest, printre care amintim cel din 2011 pentru redeschiderea spitalului din Codlea, desfiinţat în urma măsurilor de austeritate convenite cu FMI. Prezentaţi-ne pe scurt rezultatele acestora.

În 2011, guvernul de atunci a decis subit închiderea a 67 de spitale de stat din România. În schimb, politicienii sprijineau pe faţă unităţile private.

Spitalul Municipal Codlea fusese modernizat înainte de închidere şi toată zona depindea de acesta. Îmi amintesc cu mândrie cum am reuşit să păstrăm deschisă Camera de Gardă (Urgenţa) în perioada de după sistarea activităţii, prin donaţiile locuitorilor şi prin binevoinţa cadrelor medicale care credeau în determinarea noastră.

646x404

După 7 luni de proteste neobosite şi demersuri de toate felurile, am reuşit redeschiderea spitalului. A fost singurul din cele 67 care s-a redeschis. A fost o victorie frumoasă a noastră, a codlenilor, a atitudinii civice consecvente. Le mulţumesc şi pe această cale acelora care mi-au stat alături şi care au contribuit la victoria comunităţii noastre. Şi atunci s-a lăsat cu multe amenzi, au fost politicieni care au încercat să confişte mişcarea ocodlenilor simpli, nu a fost uşor. Dar a meritat tot efortul depus pentru comunitatea noastră. Spitalul e funcţional. Şi am învăţat că din postura de simplu cetăţean poţi muta munţii, chiar şi în România.

4. În localitatea dumneavoastră au existat demersuri pentru constituirea unui nucleu de iniţiativă civică locală. Care este stadiul la care s-a ajuns cu acesta?

De curând, am lansat ideea constituirii unui Consiliu Consultativ al Cetăţenilor. Aleşii locali practică şi la noi un act administrativ lipsit de transparenţă şi au pierdut legătura cu cetăţenii, pe care îi bagă în seamă doar o dată la patru ani.

Prin acest Consiliu Consultativ putem să avem o unealtă civică pentru toţi codlenii care doresc să se implice în viaţa cetăţii, care să monitorizeze atent activitatea administraţiei publice locale şi să corecteze în timp util, prin presiune publică de exemplu, orice abatere. Mai mult, ne dorim să existe un mediu real de dezbatere a problemelor şi soluţiilor din comunitatea noastră. Această iniţiativă este încă la început, dar îmi pun mari speranţe că va influenţa pozitiv localitatea noastră.

5. Suprinzător, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a avut nimic împotrivă cu privire la proiectul dumneavoastră, „Autoservirea pentru oameni cinstiţi”. Să fie o problemă pentru cei care ne conduc în a accepta noutatea?

Experimentul cu autoservirea a pornit din dorinţa de a demonstra că românii sunt cinstiţi şi pentru a promova micile gospodării ţărăneşti, grădinăritul şi economia de subzistenţă. Primăria Codlea a încercat să pună beţe în roate, dar nu am renunţat şi s-a dovedit că am dreptate. Nimic nu ar fi fost posibil fără susţinerea publică de care am avut parte.

economie-2

Cu siguranţă oficialităţile din România sunt tributare unei gândiri reticente la inovaţie. Mai ales autorităţile locale dau dovadă destul de des de o îngustare a orizonturilor, găsind parcă de fiecare dată modalităţi legale cum să pună piedici, nu cum să sprijine iniţiativele oamenilor. De multe ori auzim cum ni se trânteşte uşa în nas căci „aşa e legea”.

Or dacă există aspecte legale care împiedică lucruri noi şi frumoase, mi-aş dori să se îmbunătăţească legea, nu să dăm din umeri gen „nu se poate”. De aici de multe ori şi reacţia mea protestatară în faţa acestor blocaje birocratice şi neputinţe instituţionale.

6. În trecut, localitatea Codlea era cunoscută pentru serele de flori şi legume, înfiinţate de către saşi în secolul al XIX-lea. Există speranţe de revigorare a Societăţii Sere Codlea?

Din păcate, cunoscuta întreprindere Sere Codlea nu mai există. Aceasta a luat fiinţă ca urmare a comasării serelor saşilor in secolul trecut şi a dispărut după o privatizare care încă se află şi acum pe rolul instanţelor.

Îmi doresc nespus ca oraşul nostru să redevină acel nume de referinţă în România. Cred că şansa renaşterii activităţii horticole la Codlea stă în modelul saşilor de acum o sută de ani. De aceea am iniţiat împreună cu alţi mici agricultori o cooperativă numită „Grădinarii Ţării Bârsei”.

Încurajăm apariţia a cât mai multor producători care să colaboreze în cadrul unei cooperative pentru a răzbi pe piaţă. Brandul locului există, deci trebuie doar putere de muncă şi clienţi care să aprecieze din nou produsele locale. Dacă administraţia publică ar recunoaşte şi susţine acest interes local, am avea toate şansele de reuşită. Personal încerc să mobilizez şi să încurajez pe fiecare să devină grădinar, măcar ca activitate secundară. Exact ca pe vremea saşilor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*