Ultimele Știri

Întâlnire istorică după 50 de ani între miniştrii de externe ai SUA şi Cuba

SUA Cuba

Întâlnire istorică în Panama după 50 de ani de relaţii îngheţate între SUA şi Cuba. Miniştrii de Externe ai Statelor Unite şi Cubei au participat la o întâlnire bilaterală în cadrul căreia au discutat relaţiile diplomatice dintre cele două ţări. 

În capitala statului din America Centrală a ajuns şi preşedintele Barack Obama. Acesta va participa la aşa-numitul „Summit al Americilor”, unde se va întâlni cu omologul său cubanez, Raul Castro.

Anterior, Departamentul american de Stat a recomandat liderului de la Casa Albă să excludă Cuba din lista ţărilor care susţin terorismul. Apropierea istorică dintre cele două ţări a fost lansată în luna decembrie a anului trecut. 

SUA Cuba

Secretarul de stat al SUA John Kerry și ministrul cubanez de Externe Bruno Rodriguez au purtat discuții, în cea mai mare reuniune la cel mai înalt nivel dintre cele două țări. Cei doi au purtat discuții cu ușile închise, după sosirea în Panama pentru summit-ul Americilor.

„Secretarul Kerry și ministrul de externe cubanez Rodriguez au avut o discuție lungă și foarte constructivă în această seară. Cei doi au căzut de comun acord pe majoritatea subiectelor au făcut progrese și vor continua să lucreze pentru a rezolva problemele restante”, a declarat un înalt oficial american.

 Ultima reuniunea la nivel înalt comparabilă a fost în 1959, când Fidel Castro s-a întâlnit cu vicepreședinte Richard Nixon. Relațiile diplomatice dintre cele două state au înghețat doi ani mai târziu, dar anul trecut preşedintele SUA a anunțat că va începe „nou capitol” în relațiile diplomatice dintre cele două ţări.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*