Ultimele Știri

Instabilitate atmosferică accentuată în toată țara, până marți dimineață

vreme instabila

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru întreaga țară începând din 24 mai, ora 21,00, până marți, 26 mai, ora 9,00.

Potrivit ANM, în noaptea de duminică spre luni, în Banat, Oltenia, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și în zonele montane aferente vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

Începând de luni după-amiază până marți dimineață, astfel de fenomene vor fi prezente în sudul, centrul, nord-vestul și nordul țării.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*