Inspectorii ANAF pornesc operațiunea ”Cronos”, prin care vor combate munca ”la negru”

  • Nicoleta Ungureanu
  • 16 iunie 2016
  • Social

Inspectorii antifraudă din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și salariații de la Inspecția Muncii lansează împreună operațiunea ”Cronos”, care se va desfășura în perioada 16 iunie – 23 septembrie 2016. Aceasta are scopul de a combate și preveni munca ”la negru”.

Prin intermediul acestei operațiuni, se vor efectua, la nivel național, acțiuni de controlo pentru prevenirea și combaterea muncii ”la negru”.

„Vor fi vizate cu precădere firmele care activează în domenii de activitate precum: confecții, construcții, pază și protecție, curățenie, alimentație publică, silvicultură, transport, comerț, arhivare și depozitari. În aceste sectoare au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forței de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare. Întrucât o mare parte dintre achizițiile fictive sau artificiale de bunuri și servicii, cu impact asupra TVA și impozitului pe profit, sunt deseori utilizate pentru a deconta sume care servesc, în realitate, pentru remunerarea unor persoane pentru munca prestată, inspectorii antifraudă și inspectorii de muncă vor controla prioritar firmele care activează în domeniile menționate și care se încadrează în profilele de risc generate de analizele documentare”, se arată într-un comunicat transmis de ANAF.

Acțiunile de control se vor baza pe informarea contribuabililor (societăți comerciale și salariați) cu privire la obligațiile legale ce le revin, riscurile la care se expun și sancțiunile contravenționale și/sau penale aplicabile în domeniu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *