Însemnele oficiale ale României, modificate. Ce va apărea pe stema țării

klaus-iohannis-cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni proiectul de lege care obligă autorităţile publice să modifice stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018, adăugând pe acestea coroana pe capul acvilei de aur.

Noile modificări trebuie să fie aplicate până pe maxim 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.

„Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede legea promulgată de şeful statului.

De asemenea, monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

Proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat pe 8 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *