Ultimele Știri

Inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni va avea loc miercuri

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că va merge la manifestările dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova din data de 27 august şi că tot atunci se va inaugura gazoductul Iaşi-Ungheni, unde va fi prezent şi primul ministru Iurie Leancă.

Conducta de gaze care conectează energetic România şi Republica Moldova poate transporta între 1,5 şi 2 miliarde metri cubi anual, valoare superioară nivelul actual al importurilor de gaze ruseşti ale Moldovei.

România produce anual aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, importând din Federaţia Rusă circa 3 miliarde metri cubi. Pe de altă parte, Republica Moldova importă din Rusia 1,1 miliarde cubi de gaze anual, exceptând importurile regiunii separatiste Transnistria care însumează circa 1 miliard metri cubi.

Lucrările la gazoduct au fost derulate în mai puţin de un an, o treime din costuri fiind suportată din fonduri europene. Gazoductul pe ruta Iaşi-Ungheni are o lungime de 43 kilometri.

Ministrul pentru Energie, Răzvan Nicolescu a declarat că primele schimburi de gaz dintre cele două state vor fi posibile începând cu 25 august. Însă, înainte de începerea livrărilor de gaze, Transgaz Mediaş şi Vest Moldo Transgaz trebuie să încheie un acord de operare. În plus, companiile româneşti şi cele moldoveneşti trebuie să semneze o serie de acorduri comerciale privind vânzarea şi cumpărarea gazelor.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*