Ultimele Știri

În timp ce Victor Ponta promite mărirea pensiilor și reducerea taxelor, FMI vine cu afirmații care dărâmă aceste promisiuni

Fondul Monetar Internațional cere României să nu pună în pericol progresele înregistrate în ultimii ani în privinţa ţinerii sub control a cheltuielilor. Acest avertisment vine în contextul în care guvernul premierului Victor Ponta, aspirant la președinție, pare că va încheia anul viitor programul cu instituţia financiară.

Victor Ponta  a lansat numeroase promisiuni legate de mărirea pensiilor sau de reducerea măsurilor de austeritate și a taxelor. Aceste promisiuni au ridicat semne de întrebare nu numai pentru o parte dintre românii, ci și pentru FMI care cere României să nu pună în pericol progresele înregistrate în ultimii aproximativ șase ani.

Aceste metode de a face promisiuni românilor, aduc în atenție bugetul anului 2015. În acest an, s-ar putea ajunge la încălcarea angajamentului de menținere a deficitului bugetar la 1,4 % din PIB.

„A fost făcut un efort atât de mare pentru ca economia să devină mai puternică şi mai rezistentă la şocuri, prin această stabilitate sporită rezultată din faptul că starea conturilor bugetare este mult mai bună decât în urmă cu şase ani. În acest condiţii, credem că este extrem de important pentru România să nu pună în pericol acest progres considerabil”, a spus Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria.

Comisia Europeană a avertizat pe 4 noiembrie că Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB.

Aceste avertismente ale Comisiei Europene vin în contradicție cu promisiunile lui Victor Ponta care promite, din contră, scăderea taxelor odată cu intrarea în drepturile sale de președinte.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*