Ultimele Știri

În loc de mărțișor Rizea ar putea primi cătușe! DNA cere reținerea și arestarea

cristian rizea

Candidatul PSD pentru primăria Sectorului 5 ar putea ajunge în spatele gratiilor, pentru că ar fi luat o mită de 300.000 de euro. Procurorii DNA au cerut încuviințarea reținerii și arestării deputatului PSD, Cristian Rizea. 

Rizea este acuzat de trafic de influență, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) și
– influențarea declarațiilor (doua fapte).

Ce spun procurorii anticorupție despre cazul deputatului Rizea

„La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro – în total 300.000 euro – pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.

În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În același dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpatului COLȚEA LUCIAN, cetățean american, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată (două acte materiale). Inculpatul COLȚEA LUCIAN este prezentat, la data de 2 martie 2016, la Înalta Curte de casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Inculpaților Rizea Cristian și Colțea Lucian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”, se arată în comunicatul DNA.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*