Ultimele Știri

În această noapte va avea loc solstițiul de iarnă

Potrivit astronomilor, în 2014 solstițiul de iarnă va avea loc în data de 22 decembrie, în jurul orei 01:03 AM.

La origini, credinţele populare se află sub semnul soarelui, pe care strămoşii noştri îl sărbătoreau la solstiţii şi echinocţii, momente astronomice remarcabile. Pe 21 decembrie, are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la cea mai joasă înălţime, după care, din „moş lipsit de putere” începe să întinerească şi urcă progresiv pe bolta cerească.

Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi.

După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie. Saturnaliile (17-23 decembrie) reprezintă sărbători romane închinate zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifică rodnicia pământului. În spaţiul mioritic, Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe.

Calendele lui ianuarie reprezintă sărbătorile de început de an, deosebit de venerate la romani, când îşi ofereau daruri şi îşi transmiteau urări. Atunci se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier pe care erau prinse smochine, turtă dulce sau alte daruri, tradiţie transmisă poporului nostru prin obiceiul Sorcovei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*