Ultimele Știri

Împăratul e gol

“În viața unui popor vine, uneori, o vreme când vechile obiceiuri se schimbă, moralitatea publică este distrusă, credința religioasă zdruncinată și vraja trecutului sfâșiată, și, în același timp, cunoașterea nu are o răspândire desăvârșită, iar drepturile civile ale comunității fie că nu sunt garantate, fie că se supun restrângerii severe. Atunci cetățenii își văd patria ca pe o imagine întunecată și îndoielnică, ea nu mai reprezintă, în ochii lor, pământul natal, căci aceasta nu mai este pentru ei decât o humă neînsuflețită; nici obiceiurile străbunilor, de care se îndoiesc, nici legile, pe care nu le fac ei, nici legiuitorul, pentru care nutresc teamă și dispreț. Nu-și mai pot vedea ţara nicăieri – ea nu mai poate fi regăsită nici sub vechiul ei chip, nici sub vreun altul, de împrumut, iar ei se retrag într-un egoism îngust și întunecat. Sunt eliberați de prejudecăți fără a recunoaște însă domnia rațiunii; nu au nici patriotismul instinctiv al monarhiei, nici patriotismul rațional al republicii; sunt undeva între acestea două, în mijlocul confuziei și al nenorocirii.” (Alexis de TOCQUEVILLE, Democracy in America)

Contrar formulării lui Heidegger, pentru care “jurnalistul este un Zeiger, anticipator al disfuncţiilor ṣi conflictelor sociale, capabil să le semnaleze ȋnainte ca pruncul să cadă ȋn fȃntȃnă, oferind o imago mondi reală” (spunȃnd ca ȋn basmul lui Andreson că “ȋmpăratul e gol”) -unde mesajul acţionează asupra individului ca un ac hypodermic sau ca o bilă de billiard, producȃnd un efect direct asemenea “glonţului magic” (magic bullet), care se exercită instantaneu ṣi uniform asupra tuturor oamenilor- neologismul “super media”, intens utilizat ȋn ultimul deceniu (prin analogia cu Superman, Super Circus, supraputere, supermarket) nu face decȃt să satureze lingvistic persuasiunea (hegemonia) mass-mediei, ȋn corelaţie cu caracterul subiectiv, potrivit căreia aceasta nu prezintă realitatea, ci o imagine care este influenţată de fondul lor de cultură, de prejudecăţiilor ṣi  intenţiilor lor.

Ȋn fiecare zi, mass-media produce explozii de informaţii menite să atragă atenţia unui public cȃt mai numeros cu putinţă. Sinucideri, crime, naṣteri, anunţuri mortuare, derapajele legale, convingerea că guvernul este, irevocabil ṣi cronic, bun de nimic, că nu se poate ȋnvesti ȋncredere ȋn el ṣi e predispus spre conspiraţie, legitimează activitatea mass-media, considerată a patra putere ȋn stat, de a informa cetăţenii cu privire la ce se ȋntȃmplă ȋn jurul lor (funcţie “de supraveghere”, “de monitorizare”).

“Nu este o ṣtire cȃnd un cȃine muṣcă un om, deoarece aṣa ceva se ȋntȃmplă des. Ȋnsă cȃnd un om muṣcă un cȃine, atunci avem o adevărată ṣtire.” (Marl GRIGORYAN, Manual de journalism)

Potrivit lui Mill, oamenii prezintă o tendinţă puternică de a-şi impune propriile opinii, fiind astfel necesar ridicarea barierelor, pentru a evita “proliferarea de <<conformişti>>, <<oportunişti>> şi ipocriţi creaţi de o opinie care reduce la tăcere şi în final la o societate unde teama va fi ucis gȃndirea independentă, iar oamenii se vor mărgini să abordeze subiecte inofensive.” Invididul, asemenea tuturor obiectelor experienţei, este un fenomen în spaţiu şi timp şi, întrucȃt legea cauzalităţii este valabilă pentru toate fenomenele şi nu admite nici o excepţie, şi omul trebuie să i se supună. Astfel, mediul reprezintă un factor de maximă importanţă în ceea ce priveste definirea individului, a personalităţii acestuia.

Acest argument rezidă din faptul că omul nu poate trăi izolat, deoarece are nevoie de cineva pentru a se manifesta. În caz contrar, inividul se devalorizează, devine altceva, orice, dar nu mai este om. În acest sens, este relevantă observaţia lui Condilac din 1694 pe care o expune în “Tratatul asupra senzaţiilor”, prin exemplul copilului găsit în Ţările Baltice care mergea în patru labe, imitȃnd astfel comportamentul urşilor lȃngă care trăia. Un alt exemplu pe care îl oferă Condilac este cel al copilului sălbatic din Aveyron, speriat teribil de prezenţa oamenilor.

Privind aceste aspecte, Gustave Le Bon conchide că “la nivelul mulţimii, individul este ca un fir de nisip, printre alte fire de nisip aidoma lui pe care vȃntul le spulberă după plac”, determinat de faptul că la nivelul unei mulţimi, orice sentiment, orice act, devine “contagios”.

De asemenea, în psihologia socială, acest fenomen este asociat cu epidemia, contagiunea, actul imitaţiei, asemenea valurilor concentrice de pe suprafaţa unui lac (de ezemplu: Epidemia ciupiturilor de parbrize din Seatle, precum şi adaptarea radiofonică a romanului “Războiul lumilor” scris de H.G.Wells în seara de Halloween, 31 octombrie 1938, de către un program de radio din Statele Unite privind invazia extraterestră, atrăgȃnd atenţia a circa un milion de americani care ascultau emisiunea). Totodată, pentru Tocqueville, opinia publică este percepută drept “o presiune, o povară, o constrȃngere de a te conforma sau, pentru a folosi cuvintele lui Rousseau, un jug în care societatea îl obligă pe individ să se lase prins.”

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*