Ultimele Știri

Ilie Sârbu, urmărit penal în dosarul retrocedărilor

Senatorul PSD Ilie Sârbu precum deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, au fost citaţi la DNA Braşov miercuri dimineaţă într-un dosar al retrocedărilor ilegale.  Ilie Sârbu a ieşit de la DNA Braşov după mai puţin de o oră, el spunându-le jurnaliştilor că nu a fost audiat, fără a face alte declaraţii.

Viorel Hrebenciuc, care a fost adus la DNA cu mandat, a ieşit de la audieri după aproape două ore, el spunând că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri şi precizând că este acuzat de mai multe infracţiuni, pe care ”trebuie să le studieze”. Acesta a declarat: ”Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosar. Sunt mai multe infracţiuni, dar trebuie să le studiez cu avocatul, la Legea 78/2000 (referitoare la fapte de corupţie -n.r.). Mă voi prezenta cu avocatul ori de câte ori voi fi chemat”.

Prințul Paul și prințesa Lia sunt și ei chemați la audieri. Din probele adunate de procurori rezultă că Viorel Hrebenciuc l-ar fi abordat pe Adam Crăciunescu prin intermediul lui Ilie Sârbu, senator, persoană cu foarte mare influență asupra directorului RNP Romsilva.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*