Ultimele Știri

HTC One M9 intră în lupta pentru telefonul anului 2015

HTC One M8 a fost unul dintre cele mai apreciate smartphone-uri ale acestui an, iar urmașul lui, HTC One M9, pare un competitor pentru titlul de cel mai bun telefon al anului 2015.

Detaliile despre HTC One M9 au ajuns pe Internet mulțumită unui test efectuat în programul de benchmark AnTuTu. Rezultatele testului par să confirme unele zvonuri legate de viitorul vârf de gamă al taiwanezilor.

Astfel, s-ar părea că HTC One M9 va avea un display cu diagonală de 5 inch și rezoluție full HD. Sub acesta se va ascunde un procesor Snapdragon 810, cu opt nuclee și arhitectură pe 64 de biți și memorie RAM de 3GB. Cea mai mare îmbunătățire va fi observată la partea de cameră foto.

Dacă HTC One și HTC One M8 aveau o cameră ultrapixel care fotografia (foarte bine, ce-i drept) la o rezoluție de numai 4MP, s-ar părea că taiwanezii și-au schimbat strategia. HTC One M9 va fi dotat cu o cameră foto principală de 20,7 megapixeli. În plus, camera frontală va avea 13MP, pentru selfie-uri perfecte.

Bateria va fi de 2.840 mAh, iar autonomia va fi, cel mai probabil, foarte bună.

Noul smartphone al celor de la HTC va fi lansat în luna martie și va concura direct cu Samsung Galaxy S6.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*