Ultimele Știri

Holzindustrie Schweighofer are certificat internaţional precum că foloseşte numai lemn obţinut legal

paduri

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer încearcă să scape de acuzaţiile implicării în afaceri cu lemn obţinut de pe urma defrişărilor ilegale şi a anunţat că a primit Certificarea internaţională PEFC™, care garantează că lemnul folosit este controlat, obţinut în mod legal, din surse demne de încredere.

Cel mai mare procesator de lemn din România a solicitat să fie auditată timp de trei luni de un institutul internaţional de prestigiu din domeniul prelucrării lemnului, iar rezultatul verificărilor u a fost altul decât pozitiv, adică compania austriacă are bune practici şi foloseşte doar masă lemnoasă obţinută legal.

„Pentru obținerea certificării, toate etapele lanțului de custodie trebuie să urmeze un ansamblu de reguli stricte – de la pădure, la fabrica de cherestea și până la produsul finit. Holzindustrie Schweighofer s-a supus din nou acestei verificări stricte prin auditori independenți, datorită faptului că organismul de certificare (Institutul de Cercetări Silvice Holzforschung Austria, Viena) a solicitat, în urma unui raport critic al unei organizații de mediu, un audit de urgență a tuturor locațiilor fabricilor de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer din România.

Rezultatul acestui audit special este disponibil acum în mod oficial și atestă faptul că Holzindustrie Schweighofer a respectat prevederile standardului PEFC CoC pentru achiziționarea masei lemnoase. Certificatul HFA-CoC-0018 a fost deci confirmat“, se arată într-un comunicat al companiei.

certificat_pefc

Potrivit patronului Holzindustrie, Gerald Schweighofer, rezultatul acestei auditări confirmă  îndeplinirea standardelor internaționale de către companie, iar acuzațiile aduse de opinia publică şi organizațiile de mediu potrivit cărora lemnul folosit ar fi obţinut din surse ilicite sunt neîntemeiate.

„Cifrele, datele și faptele precum și evaluarea prin auditorul extern confirmă evident și cu maximă actualitate că instituim, în ceea ce privește proveniența lemnului prelucrat, mecanismele de control cele mai stricte pentru a asigura legalitatea provenienței lemnului”, arată Schweighofer.

În cadrul auditării, în perioada martie-iunie 2015 au fost efectuate controale în fabricile companiei din Austria și România.

Holzindustrie Schweighofer este cea mai mare firmă din domeniul prelucării lemnului din ţară. Rulează anual circa 600 de milioane de euro şi are un profit de 100 de milioane de euro. Austriecii au aproape 3.000 de angajaţi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*