Hillary Clinton – noi informaţii privind starea de sănătate

  • Alexandra Rusu
  • 15 septembrie 2016
  • Externe

Campania lui Hillary Clinton a lansat informații medicale suplimentare, odată cu intensificarea întrebărilor cu privire la starea ei de sănătate, în urma diagnosticului de pneumonie la sfârşitul săptămânii trecute, conform CNN.

După un control medical amănunţit, precedat de incidentul de duminică, unde Hillary Clinton aproape a leşinat în timpul unui eveniment la care lua parte, aceasta a fost diagnosticată cu pneumonie ușoară. Diagnosticul a fost dat de Dr. Lisa Bardack , medicul personal al lui Clinton, care a declarat că pacienta se recuperează bine cu antibiotice şi este într-o stare psihică excelentă.

„Impresia mea generală este că doamna Clinton, a rămas sănătoasă și nu a dezvoltat afecțiuni medicale noi în acest an, în afară de o infecţie a sinusurilor și a urechii și pneumonia recent diagnosticată” a scris Bardack într-o scrisoare adresată mass-media. „Aceasta se reface bine cu antibiotice şi odihnă. Ea continuă să rămână sănătoasă și aptă pentru a servi în calitate de președinte al Statelor Unite.” 

Starea de sănătate a lui Hillary Clinton a reprezentat obiectul unor speculaţii din partea adversarului său electoral, Donald Trump, care susţine faptul că Hillary nu se alflă într-o stare de sănătate bună şi nu este potrivită pentru rolul de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *