Hillary Clinton își cere scuze pentru afirmația că alegătorii lui Donald Trump sunt jalnici

  • Adelina Mitrache
  • 11 septembrie 2016
  • Externe

Candidata democrată la președinția SUA, Hillary Clinton, și-a cerut sâmbătă scuze pentru afirmația că jumătate din alegătorii contracandidatului său republican, Donald Trump, sunt „jalnici”, transmite AFP.

La un eveniment pentru strângere de fonduri organizat la New York, Clinton declarase că „la modul general, puteți pune jumătate dintre susținătorii lui Trump în ceea ce eu numesc ‘coșul celor jalnici’. Din păcate, există astfel de oameni, iar el i-a ridicat. Unii dintre acești oameni sunt irecuperabili, dar ei nu reprezintă America”.

„Rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi — alegerea vă aparține”, a detaliat ea, în aplauzele asistenței.

Cuvintele candidatei democrate au stârnit critici din partea dreptei și l-au determinat pe Trump să posteze pe Twitter: „Ooo! Hillary Clinton a fost ATÂT DE OFENSATOARE pentru suporterii mei, milioane de oameni incredibili, care muncesc din greu. Cred că asta o va costa scump în sondaje!”.

Clinton și-a cerut în cele din urmă scuze și a recunoscut că a greșit, dar a dat asigurări într-un comunicat că va continua să denunțe „retorica sectară și rasistă a lui Trump”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *