Harta autostrăzilor din România: Câți kilometri vor fi construiți în următorii 20 de ani

  • Nicoleta Ungureanu
  • 14 septembrie 2016
  • Social
autostrada

Românii ar putea beneficia de 11 autostrăzi până în anul 2036, conform Masterului Planul General de Transport al României trimis marţi spre aprobare către Guvern. 

În 2017 şi 2018, ar trebui să fie încheiate lucrările la două tronsoane din Autostrada Transilvania, adică la porţiunea Suplacu de Barcău – Borş (+Oradea) şi la ruta Nădăşelu – Suplacu de Barcău, iar în 2020 ar trebui să fie gata şi rutele Sibiu – Braşov, Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi Craiova – Piteşti.

Peste doi ani, România ar urma să aibă 1.000 de kilometri de autostradă, ținând cont că în prezent în ţara noastră se poate circula pe aproximativ 700 de kilometri, susține directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor.

Master Planul General de Transport al României trimis spre aprobare Guvernului este documentul care stabileşte modul în care va evolua infrastructura din România până în 2030, atât rutieră, cât şi feroviară, navală, aeriană şi multimodală, acesta fiind esenţial pentru ca sectorul transporturilor să poată atrage pe viitor bani europeni.

harta-rutiera

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *