Ultimele Știri

Halep: Mă bucur că am câştigat această partidă, sper ca mâine să fiu şi mai bună

simona halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep (6 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Andrea Petkovic, numărul 30 mondial, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4 şi România a restabilit egalitatea (1-1) la finalul primei zile a întâlnirii cu Germania, din cadrul barajului de menţinere în Grupa Mondială a Fed Cup.

La final, Simona a ţinut să le mulţumească miilor de spectatori din tribunele de la Cluj care au purtat-o spre victorie.

Mulţumesc tuturor că aţi venit şi m-aţi susţinut atât de bine. A fost un meci foarte dificil, cu multe emoţii. Mă bucur că am câştigat această partidă, sper ca mâine să fiu şi mai bună„, a spus sportiva din Constanţa.

Halep a fost sâcâită în ultimele zile de probleme în talpă, însă a trecut peste dureri, a strâns din dinţi, şi a obţinut un succes mare. Mâine, misiunea va fi şi mai dificilă, în condiţiile în care în faţă îi va sta prima rachetă a Germaniei, Angelique Kerber (învingătoare la Australian Open 2016).

Talpa mă doare în continuare, dar sunt convinsă că va fi bine. Sigur voi juca şi mâine. Va fi o confruntare dificilă, a câştigat GS anul acesta şi are foarte mare încredere. E o jucătoare de mâna stângă, nu e uşor niciodată să evoluezi împotriva unei astfel de opozante. Dar, cu ajutorul vostru, sper să fac o partidă bună„, a mai spus Halep.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*