Ultimele Știri

Guvernul Ponta pregătește reducerea TVA la 9% pentru apa potabilă

Eugen_Teodorovici

Guvernul Ponta pregătește o nouă măsură de reducere a TVA la 9% pentru apa potabilă destinată populației, însă doar în limita a cinci metri cubi de apă rece. 

Discuţia despre reducerea TVA de la 24% la 9% la apa potabilă a fost ridicată în timpul şedinţei PSD de luni, de către senatorul Nicolae Moga.

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a precizat că reducerea TVA la 9% se va aplica pentru minim cinci metri cubi de apă rece şi că se va face o analiză la nivelul ministerului pentru a se studia impactul. El a precizat că măsura ar urma să intre în vigoare cel mai devreme din această toamnă.

Premierul Victor Ponta a declarat că susţine reducerea TVA pentru apa casnică, însă a cerut un studiu de impact Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muncii. „A fost o propunere din partea unor colegi ai noştri (reducerea TVA la apa potabilă – n.r.). Dar am cerut pentru luni să avem o analiză – ce înseamnă, cât costă, cui se adresează -, pentru că e o măsură mai puţin fiscală cât una socială. Şi dna Rovana Plumb, care a avut această propunere mai demult, împreună cu dl Teodorovici, cu ceilalţi colegi ai noştri parlamentari, luni ne prezintă o analiză”, a declarat, luni, Victor Ponta.

Întrebat dacă este de acord cu o astfel de propunere, el a răspuns: „Evident. De altfel, e o reglementare practicată la nivel european. Şi, dacă am ajuns cu alimentele la reglementarea europeană – că doar Danemarca şi Ungaria n-au TVA la produse alimentare – ca şi la celelalte produse la fel şi cu altele cum e apa, da, putem să mergem pe reglementări europene. Important este să ajustăm impactul (bugetar – n.r.)”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*