Ultimele Știri

Guvernul atacă în instanță ultimul contract pentru licențele Microsoft

Guvernul a cerut în instanţă anularea contractului de prelungire a licenţelor Microsoft. Mai mult, statul român nu va mai plăti pentru licențele Microsoft.

Guvernul a cerut în instanță anularea contractului ce privește prelungirea licențelor Microsoft. Guvernul României a inițiat două acțiuni de stopare a plăților și a contractelor cu cei de la Microsoft, contracte încheiate în perioada 2000-2012. 

În urma unor neregului descoperite în cazul contractelor semnate între ministerul Educației și Microsoft, în perioada în care Daniel Funeriu era ministrul Educației, a fost declanșată o anchetă a DNA.

Procurorii anticorupţie au extins însă ancheta şi au descoperit că astfel de nereguli ar fi fost săvârşite de demnitari din toate guvernele din perioada 2000-2012. Valoarea contractelor semnate de companiile Microsoft, Siveco şi EADS cu statul român depăşeşte 1 miliard de euro.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că mita oferită demnitarilor este de peste 60 de milioane de euro. În acest dosar, Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru. Aceștia se află acum în arest preventiv și urmează să fie judecați. Oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru, precum şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Și Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, este acuzat de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani în acest dosar.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*