Ultimele Știri

Guvernul a decis că nu avem nevoie de autostrăzi, ci de primari bogați

Avem parte de a doua doua rectificare a bugetului, din acest an. Aceasta nu este îmbucurătoare pentru că s-a decis tăierea masivă de la proiectele finanţate din fonduri UE, inclusiv de la autostrăzi, şi alocarea a peste două miliarde lei administraţiilor locale, atât direct, cât şi prin Ministerul Dezvoltării.

Guvernul a decis astfel, că nu avem nevoie de autostrăzi, ci de primari mai puternic finanțați. Adică, nu contează atât de mult că suntem țara care stă cel mai prost la capitolul autostrăzi, din Uniunea Europeană, și nici modul în care țările dezvoltate ne privesc de sus. Ce contează pentru Guvern este ca România să aibă primari care să dispună de fonduri suficiente, pentru a avea de unde sustrage sume de bani. Că vorba aia, de unde este puțin, iei mai cu măsură, să nu produci găuri evidente! Acum însă, nu asta va mai fi problema lor.

Veniturile totale sunt diminuate cu 1,4 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,48 miliarde lei. Cu acest calcul artimetic, executivul spune, iarăşi, că a reuşit o rectificare pozitivă. Analizând, însă, capitolele de la care se reduc fondurile, Capital a realizat cum se constată că sume enorme au fost, din nou, redirecţionate de la proiecte majore din fonduri europene, cum ar fi autostrăzile, şi că România renunţă la aproape 4 miliarde de lei din această sursă.

Se ajunge astfel la renunțarea a 3,9 miliarde lei acordați pentru proiectele cu finanţare din fonduri europene, iar bugetul Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADR) este mai mic cu 971 milioane lei.

În timp ce de la autostrăzi se taie fonduri, primarilor li se adaugă

Peste 1,16 miliarde lei ajung la autorităţile din teritoriu din sume defalcate din TVA. Din această sumă, 50,6 millioane de lei sunt alocate cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 194,5 milioane lei celor ale oraşelor şi municipiilor, alte 542 milioane lei drumurilor judeţene şi comunale şi încă 380 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale, adică pentru cheltuieli curente.

Bun, dacă aceste sume ar face ca situațiile din din județe, orașe, municipii, comune și așa mai departe ar fi vizibil îmbunătățite, atunci am recunoaște cu toții beneficiul acestor fonduri alocate. Chiar și așa, însă, nu vedem cum în situația de față se neglijează din nou situația auostrăzilor din România. Și vorbim despre asta în contextul în care România este recunoscută pentru străzile dezastruoase de care beneficiază.

Problemele din România ar trebui rezolvate în funcție de necesități. Dacă vrem o dezvoltare și mai ales, una care să fie vizibilă în Uniunea Europeană, atunci trebuie să acționăm și să alocăm fonduri acolo sunt situații prioritare. Pentru ca țara noastră să fie vizitată și să reprezintă cât de cât o țară unde turiștii își doresc să vină, trebuie ca mai întâi să le oferim șansa de a avea autostrăzi circulabile și de  ale oferi metode ușoare de deplasare.

La rândul său, fondul de rezervă primeşte în plus 500 milioane lei. Din acest fond, anual, guvernul a dat prin hotărâri, bani pentru diverse cheltuieli locale deşi legea finanţelor prevede că poate fi folosit doar pentru situaţii urgente şi neprevăzute.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*