Ultimele Știri

Guvern ales la Chișinău după 83 de zile de criză politică

pavel filip

Astăzi, 20 ianuarie 2016, la Chișinău au fost convocați de urgență parlamentarii moldoveni pentru a-l investi pe candidatul PDM, Pavel Filip, un apropiat al oligarhului Vladimir Plahotniuc. Sedința plenară a fost anunțată astăzi la ora 13:00.

 Sedința Parlamentului s-a declarat deschisă la ora 16 și a durat în jur de 35 de minute într-o atmosferă de stadion unde nouă deputați socialiști fluierau din vuvuzele și au blocat tribuna Parlamentului.

După mai multe întreruperi ale premierului desemnat Pavel Filip, de către deputații socialiști, președintele Parlamentului, Adrian Candu i-a avertizat că deputații vor fi sancționați. Președintele PDM, Marian Lupu, a spus că în Parlament se încearcă o destabilizare geo-politică și că trebuie votat urgent guvernul.

Prim-ministrul desemnat a citit lista membrilor cabinetului de miniștri și s-a trecut imediat la procedura de vot. Din cei 68 de deputați prezenți din 101, pentru noul guvern au votat 57 de deputați. Astfel oficial Moldova a ieșit din criza politică în care se afla din octombrie 2015.

Acum la Chișinău sunt proteste organizate de platforma civică ,,Demnitate și Adevăr’’ dar și de Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*