Groapa de gunoi a Europei: Peste 300 de tone de deșeuri au fost introduse ilegal în România

  • Nicoleta Ungureanu
  • 25 august 2016
  • Social

Garda de Mediu și Vamă a descoperit la mijlocul lunii iulie o afacere ilegală extinsă în mai multe țări, prin care aproximativ 300 de tone de deșeuri au fost introduse în România.

Ministrul Mediului a alertat Corpul de Control, care a descoperit „importante nereguli” cu privire la sistemul electronic pentru schimbul de date privind transferurile internaționale de deșeuri.

„În urma unei analize interne, Corpul de Control al Ministrului a constatat importante nereguli cu privire la modul de achiziție, dezvoltare, exploatare precum și la recepția echipamentelor și a programelor informatice proiectului LIFE10/ENV/RO726 ”Stabilirea unui sistem electronic pentru schimbul de date privind transferurile de deșeuri” (acronym LIFE = ELSYS)”, se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Proiectul în cauză a fost în valoare de 1.198.926 euro, 50% din sumă fiind suportată de Comisia Europeană, în vreme ce restul a fost suportat de Ministerul Mediului, transmite știripesurse.ro.

Ministrul Mediului a oferit explicație cu privire la introducerea deșeurilor ilegale în țara noastră, menționând că spre deosebire de alte țări europene, România nu are o taxă pentru depozitarea deșeurilor.

„În aceste ţări depozitarea la groapă e 80 euro/tona. În România nu avem niciun cost,” a declarat Cristiana Pașca Palmer, anunțând că de la 1 ianuarie 2017 vor fi introduse și la noi astfel de costuri.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *