Greșeala FATALĂ a poliției belgiene care ar fi putut preveni atentatele teroriste

atentate belgia

Dorel s-a mutat la sediul poliției din Malines, Belgia. Un polițist din localitate știa adresa teroristului Salah Abdeslam, „creierul” operațiunilor teroriste din Paris, încă din 7 decembrie 2015. Atunci de ce a fost arestat extremistul abia săptămâna trecută? Pentru că superiorii săi nu au considerat necesar să transmită această informație colegilor din Bruxelles, arată ziarul La Derniere Heure.

Adresa din raportul confidențial s-a dovedit corectă: Salah Abdeslam a fost găsit pe 18 martie (deci trei luni mai târziu de la momentul scrierii raportului) în imobilul de pe strada Quatre Vents, numărul 79, în cartierul rău famat Molenbeek.

Salah Abdeslam, considerat unul dintre organizatorii atentatului din Paris soldat cu 130 de morți, era căutat de poliția din întreaga Europă, dar s-a ascuns mai mult de trei luni în cartierul Molenbeek din centrul Bruxelles-ului.

În acest moment, o ancheta a fost declanșată pentru a afla motivele pentru care informația precisă deținută de polițistul din orașul Malines nu a fost comunicată colegilor din Bruxelles, mai scrie La Derniere Heure.

Raportul transmis de polițist era extrem de precis. În el se arată că Salah Abdeslam este ajutat să se ascundă și să se deplaseze de Abid Mohamed. În operațiunea poliției belgiene din 18 martie, Abdeslam a fost prins împreună cu complicele său, exact cum indicase polițistul din Malines. Polițistul aflase informația de la un coleg de origine musulmană, care la rândul său aflase informația din comunitatea musulmană din orașul Malines.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *