Gregorian Bivolaru află dacă va fi extrădat în România. Hotărârea în acest caz a fost amânată de trei ori până acum

  • Adelina Mitrache
  • 18 mai 2016
  • Social
bivolaru

Magistaţii francezi ar trebui să pronunţe, miercuri, decizia în cazul solicitării de extrădare formulată de autorităţile din România pe numele lui Gregorian Bivolaru, hotărârea fiind deja amânată de trei ori până acum, pe motiv de acte procedurale.

Miercuri, judecătorii francezi ar trebuie să pronunţe o primă decizie în dosarul în care autorităţile române solicită extrădarea lui Gregorian Bivolaru, în vederea aducerii în ţară pentru ispăşirea pedepsei cu închisoare.

Hotărârea în acest caz a fost amânată de trei ori până acum. În urmă cu o săptămână, la ultimul termen, magistraţii au amânat pentru că „nu au primit răspuns din partea autorităţilor din Suedia cu referire la statutul lui Gregorian Bivolaru, anterior prinderii în Franţa, acela de azilant politic din 2006”, susţineau atunci surse judiciare.

Până la o hotărâre finală, Gregorian Bivolaru rămâne în stare de arest, în custodia autorităţilor franceze. Acum, el este închis la un penitenciar de maximă siguranţă de la marginea Parisului. Acesta a fost prins de poliţie în Franţa, pe 26 februarie. Bivolaru era căutat de autorităţile române, după ce în 2013 fusese condamnat la închisoare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. În 2005, „Guru”, cum i se spunea, a primit azil politic în Suedia.

Gregorian Bivolaru, în vârstă de 63 de ani, a fost reţinut şi plasat în detenţie judiciară, în vederea eventualei extrădări în România. Acesta a figurat pe lista Agenţiei poliţiei europene (Europol) cu cei mai căutaţi infractori, fiind alături de indivizi precum Salah Abdeslam, dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *