Ultimele Știri

Grecia rămâne fără soluții în prag de faliment

Guvernul de la Atena rămâne destul de repede fără lichidități, prin urmare se dorește introducerea unui control al capitalului.

Până la sfârșitul lunii iunie Grecia trebuie să achite celor de la FMI 1,5 miliarde de euro. Ca să achite această tranșă din datorie Guvernul ar putea fi forţat să ia măsuri nepopulare, precum limitarea retragerii de lichidităţi din bănci, ceea ce ar expune Atena unei revolte din partea cetăţenilor.

„Suntem la patru cel mult şase săptămâni distanţă de o posibilă impunere a unui control al capitalului”, a declarat Daniel Gros, directorul Centrului pentru studii politice europene din Bruxelles.

O altă îngrijorare a Guvernului grec ar fi capacitatea de a implementa şi monitoriza controlul capitalului.

„Pentru ca un control al capitalului să funcţioneze, trebuie să înfiinţezi un sistem de monitorizare riguros. Dacă există multă corupţie, controlul pur şi simplu nu funcţionează”, a declarat Friðrik Már Baldursson, economist la Universitatea din Reykjavik, în Islanda. 

Mulţi investitori şi politicieni cred că cel mai relevant exemplu pentru Grecia este salvarea Ciprului în 2013. La presiunea partenerilor săi europeni, Nicosia a fost de acord să îşi restructureze profund sectorul bancar şi să impună un control al capitalului în schimbul unui împrumut de zece miliarde de euro.

Unii economişti avertizează că o comparaţie mai plauzibilă pentru Grecia ar fi cu experienţa Argentinei din 2001, când deponenţii au început să îşi retragă lichidităţile din bănci şi să le convertească în dolari.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*