Ultimele Știri

Grecia face un nou pas pentru extinderea programului de salvare financiară

yanis

Grecia a trimis o listă de planuri de reformă economică, instituțiilor europene și Fondului Monetar Internațional la miezul nopții, afirmă o sursă apropiată Comisiei Europene.

Grecia trebuie să prezinte planurile sale ca o condiție pentru extinderea programului său de salvare pentru încă patru luni, într-un acord semnat cu partenerii din zona euro, vineri.

„În opinia Comisiei, această listă este suficient de cuprinzătoare pentru a fi un bun punct de plecare pentru finalizarea cu succes a revizuirii”, a spus sursa.

„Suntem încurajati în special de angajamentul puternic de combatere a evaziunii fiscale și a corupției”, a adăugat sursa.

Comisia Europeană a declarat pe Twitter că lista de măsuri cu reforme din Grecia a fost primită la timp.

Germania, cel mai mare contribuabil la cele două planuri de salvare a Greciei în valoare totală de 240 miliarde de euro (271.850.000.000 dolari), a insistat anterior că orice cheltuieli suplimentare pe lista Atenei ar trebui să fie compensate de impozite mai mari.

Guvernul condus de  Alexis Tsipras a căzut la o înțelegere cu reprezentații Troicăi, vineri, pentru a câștiga prelungirea cu patru luni a angajamentului de finanțare. Tsipras a promis să elimine programul de finanțare atunci când a câștigat alegerile luna trecută, dar devine conștient de faptul că nu poate arunca Grecia în faliment.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*