Ultimele Știri

Gorghiu cere demisia lui Vosganian

Varujan Vosganian

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a transmis o scrisoare senatorilor PNL, în care îi cere senatorului Varujan Vosganian demisia din PNL, iar dacă nu va face acest lucru va propune excluderea sa din partid.

Într-o scrisoare adresată, în această dimineaţă, senatorilor, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că respingerea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru senatorul Varujan Vosganian nu poate rămâne fără urmări politice şi că îi este greu să accepte „drumul greşit” ales de o parte dintre senatorii PNL.

Gorghiu precizează că i-a cerut lui Vosganian demisia din PNL, iar dacă acest lucru nu se va produce, atunci va propune excluderea acestuia din PNL.

„I-am cerut senatorului Varujan Vosganian demisia din PNL, iar în cazul în care acest lucru nu se va produce, voi propune excluderea acestuia din Partidul Naţional Liberal. De asemenea, luni, voi fi prezentă la şedinţa grupului parlamentar al senatorilor PNL, pentru a a stabili împreună modalitatea prin care accidentul politic petrecut pe 12 februarie să nu se mai repete vreodată”, afirmă Gorghiu.

Ea mai spune că înţelege efectul emoţional al discursului lui Varujan Vosganian, aşa cum înţelege colegialitatea şi, poate, chiar prietenia unora cu cel aflat în chestiune, dar îi este greu să accepte ”un drum atât de greşit”.

„Rezultatul votului nu îl ajută în niciun fel pe domnul Varujan Vosganian, care nu are posibilitatea de a se apăra în faţa acuzaţiilor care i se aduc şi devine, astfel, vinovat în faţa opiniei publice, înainte chiar de a fi judecat”, le spune Alina Gorghiu senatorilor liberali.

Liderul PNL Alina Gorghiu adaugă că ceea ce s-a întâmplat în Senat ”îi ajută politic pe toţi cei care nu pot trăi fără minciuni şi manipulare”, precizând că liberalii au ajuns să fie judecaţi de Victor Ponta şi Elena Udrea şi ”culmea, mulţi să le şi dea dreptate”.

„Există riscul să pierdem încrederea oamenilor care, pe 16 noiembrie, au fost alături de noi şi, mai ales, alături de Klaus Iohannis. Acei oameni au ieşit în stradă, mulţi au stat o zi întreagă în frig să voteze, au strigat pentru democraţie şi schimbare. Nu aceasta este schimbarea pe care o doresc şi ştiu că nu aceasta este calea pe care o aveţi în vedere, inclusiv senatorul Varujan Vosganian. Faptele sunt, însă,  mai puternice decât bunele intenţii, iar votul de joi, chiar dacă nu este definitoriu pentru ce vrem să facem, ne poate anula o parte însemnată din susţinerea de care ne bucurăm în prezent”, le scrie Gorghiu senatorilor liberali.

Ea mai precizează că PNL are, în acest moment, conform sondajelor de opinie, cea mai mare cotă de încredere din istoria acestui partid, după 1990, şi că ”această realitate ne obligă la o şi mai mare responsabilitate şi înţelepciune”.

„Nu avem un cec în alb de la nimeni, ca să ne permitem risipa încrederii şi ratarea obiectivelor. Aşa cum am ajuns aici, la fel putem să ne prăbuşim, doar că acum căderea se va face de la mare înălţime, cu şanse scăzute de a ne mai ridica. Nu pot permite o astfel de perspectivă. Nu am acceptat să fiu preşedintele acestui partid pentru cărţi de vizită sau pentru a mima reforma, ci pentru că eu cred în Partidul Naţional Liberal. Voi lua, cu toate riscurile şi de fiecare dată, măsurile necesare pentru a apăra PNL, inclusiv faţă de cei care îi prejudiciază imaginea din interior. Adversarul nostru nu se mai află în exterior, suntem în competiţie doar cu noi înşine. Electoratul nu mai alege partidele, ci faptele acestora. Le putem arăta oamenilor că, deşi suntem supuşi greşelii, ne putem corija sau putem  să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic grav”, mai spune Alina Gorghiu în scrisoarea adresată senatorilor PNL.

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Ulterior, vicepreşedintele PNL Alina Tișe i-a cerut lui Varujan Vosganian să îşi dea demisia de onoare din partid, „pentru a nu exista discuţii că este protejat de PNL”, iar deputatul PNL Cristina Pocora a declarat că senatorul Varujan Vosganian ar trebui să facă „un pas în afara PNL” după „incidentul” de la votul din Senat care a dus la respingerea solicitării DIICOT, motivând că situaţia afectează imaginea partidului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*