Ultimele Știri

Gigi Becali a fost eliberat condiţionat

gigi becali

Gigi Becali a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, în urma deciziei luate, astăzi, de Tribunalul Constanţa.

Gigi Becali a fost eliberat condiţionat şi a ieşit din Penitenciarul Poarta Albă, după ce magistraţii Tribunalului Constanţa au respins contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a acestuia.

Magistraţii nu au luat în considerare argumentele procurorilor anticorupţie, care au semnalat faptul că niciuna dintre cele trei cărţi semnate de latifundiar şi tipărite cât a stat acesta la închisoare ar avea vreo valoare ştiinţifică, iar de-a lungul timpului încarcerării, condamnatul a încercat în nenumărate rânduri să nu se supună regimului de detenţie şi constrângerilor inerente acestui regim.

Aşadar, circarul s-a întors şi cu declaraţiile sale copioase, deşi nu mai doreşte să apară la fel.

„La început aveam un alt sentiment faţă de Băsescu. Acum, în ultimul timp, am avut alte sentimente. Nu vreau răul nimănui. Eu nu mai pot dori răul cuiva, pentru că la rugăciune mă rog şi pentru duşmani.

Nu facem circ, spun doar lucruri importante!

Eu vorbesc acum pentru că vreau, dar după nu o să mai vedeţi! O să mă mai vedeţi la fotbal, bine. Dar să mai apar eu în vreo emisiune TV, niciodată. O să vedeţi că aşa va fi.Planul meu este mântuire! Atât!

Nu o să mai fac la mine în faţa casei circ! Să nu vină nimeni la mine, că nu mai dau nici măcar un bănuţ. A, o să fac spitale, dau bani pentru asta. Toată averea mea e pentru temniţe, spitale şi biserici. Spun asta ca să nu mai vină nimeni în faţa casei mele. Un leuţ nu voi mai da„,  a declarat Gigi Becali în momentul eliberării.

De pe 20 mai 2013, Becali a fost încarcerat pentru a-şi ispăşi pedeapsa în cele trei condamnări care s-au contopit conform legislaţiei permisive româneşti. Astfel, din trei ani cu suspendare în dosarul sechestrării de persoane, doi ani cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi alţi trei ani cu executare în dosarul Valiza, patronul echipei de fotbal FCSB a ispăşit doar o treime din cei trei ani şi jumătate.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*