Giganții industriei IT intră în atenția ANAF. Google și Facebook, pe lista companiilor care vor fi atent verificate

  • Nicoleta Ungureanu
  • 5 octombrie 2016
  • Social
  • 0
anaf

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va aplica noi criterii de selecție pentru clasificarea marilor contribuabili la buget. Giganți ai industriei IT, cum sunt Google sau Facebook, vor primi o atenție sporită, urmând să fie administrați de către Direcția dedicată marilor contribuabili (DGAMC), conform profit.ro.

ANAF va aplica noi filtre de selecție de la începutul anului viitor, care vor viza reintroducerea în administrarea DGAMC, pentru cel puțin 2-3 ani, a unor companii mari aflate în insolvență, și introducerea în aria Direcției a unor companii cu nume sonore care acum sunt alocate direcțiilor județene sau de sector ale Capitalei, întrucât nu au cifră de afaceri peste plafonul impus pentru mari contribuabili. Totodată, grupurile fiscale care cuprind, în unele cazuri, și zeci de firme care acum sunt divizate la diverse direcții de finanțe vor fi administrate global, explică Dragoș Doroș.

Președintele ANAF a precizat că există 15 servicii la mari contribuabili și toate sunt alocate pe domenii de activitate: bănci, asigurări, comerț, industrie, agricultură, petrol și gaze, transporturi etc.

“De la 1 ianuarie 2017, am dori să angajăm la DGAMC nu doar economiști și juriști, ci și tehnicieni în anumite domenii, cum ar fi chimiști, ingineri etc, care să poată înțelege procesele tehnologice, astfel încât deciziile inspectorilor fiscali să fie luate în cunoștință de cauză, în funcție de activitatea economică, dar și de procesul tehnologic. Dealtfel, prin aceste angajări vom pune în practică prevederea din Codul de Procedură Fiscală, potrivit căreia se fac constatări tehnico-științifice, cum se întâmplă și în celelalte state membre”, spune Doroș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *