Ultimele Știri

Gest șocant, în Capitală: O femeie şi-a aruncat copilul de la etajul opt al unui bloc, apoi s-a sinucis

O femeie și copilul ei de cinci ani au fost găsiți de către polițiști, în zona Crângași a Capitalei. Ipoteza polițiștilor este că femeia și-a aruncat mai întâi copilul de la etaj, după care s-a sinucis.

Poliţiştii au fost sesizaţi, prin numărul de urgenţă 112, de o persoană care trecea prin acea zonă şi a spus că lângă un bloc sunt o femeie şi copilul ei, ambii fiind decedaţi.

Anchetatorii au stabilit că este vorba despre o femeie de 35 de ani şi de băiatul acesteia, în vârstă de cinci ani, care locuiau într-un apartament din acel bloc.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că femeia ar fi fost într-o stare de depresie, după o ceartă în familie.

Dosarul a fost preluat de Serviciul Omoruri, care a deschis o anchetă coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care încadrarea faptei este crimă, urmată de sinucidere.

La Poliţia Capitalei urmează să fie audiate persoane care pot da detalii privind împrejurările în care s-a produs incidentul, potrivit Mediafax.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*