Ultimele Știri

Germania şi Austria cer summit de urgenţă al UE pentru a soluţiona criza imigranților

Cancelarul german, Angela Merkel, şi omologul său austriac, Werner Faymann, au cerut marţi un summit de urgenţă al Uniunii Europene pentru soluționarea crizei imigranților. Cei doi lideri au făcut presiuni asupra  preşedintelui Consiliului European, Donald Tuske, să convoace o „reuniune de urgenţă a Consiliului” pe această temă.

Angela Merkel a declarat că aceasta este o problemă care trebuie soluționată rapid, cu ajutorul tuturor statelor membre UE: „Această problemă poate fi soluţionată numai de Europa ca întreg”.

În cadrul acestei reuniuni, liderii celor 28 de state membre UE ar urma să discute cum să ajute refugiaţii în ţările pe care le părăsesc, cum să se coordoneze mai bine cu Turcia şi cum să facă centrele de înregistrare a refugiaţilor din ţări ca Grecia şi Italia să funcţioneze mai bine, potrivit Mediafax.

Werner Faymann s-a adresat în special țărilor care refuză cotele obligatorii, și le-a transmis „să nu-şi bage capul în nisip” și să fie dispuși să ofere ajutor în criza imigranților.

Cancelarul Germaniei a respins acuzațiile conform cărora decizia sa de a suspenda regulile privind refugiații a atras mai mulți refugiați în Germania: „Dacă ar trebui să ne cerem scuze pentru că am dat dovadă de prietenie în situaţii de criză, aceasta nu ar fi ţara din care fac parte”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*