Ultimele Știri

Galerie FOTO/VIDEO: Croația sub invazia migranților! Lucrurile sunt ușor scăpate de sub control

Croația se pare că nu a realizat la ce situație se expune, iar lucrurile sunt ușor scăpate de sub control. Numai în decursul a două zile în țară au intrat circa 20.000 de mii de imigranți ilegali.

În cursul zilei de joi s-a putut observa că statul croat este depășit de situație și nu poate face față valului migrator. Poliția de frontieră croată nu a putut ține sub control sutele de imigranți strânși la punctul de trecere de la Tovarnik. Aceștia au rupt cordoanele de poliție și au intrat cu forța în Croația. Trenuri speciale au fost puse la dispoziție pentru imigranți. Astfel, aproape din oră în oră a plecat câte un tren plin cu imigranți către centrul de primire de la Zagreb sau fosta cazarmă de la Mănăstirea Albă.

 Autoritățile locale au subliniat că situația este haotică și i-au cerut prim-ministrului și ministrului de Interne Milanovic Ostojic o „abordarea serioasă a situației și formarea centrului de criză din județul Mănăstirea Albă”. Ei au mai spus că, în regiunea Mănăstirea Albă sunt în prezent circa 6.000 de refugiați. Localitatea Mănăstirea Albă se află în apropiere de granița cu Slovenia în nordul Croației. Cele mai multe trenuri cu imigranți au plecat din gara Tovarnik cu destinația Mănăstirea Albă pentru ai duce pe imigranți cât mai aproape de frontiera cu Slovenia. 

Slovenia a închis relativ granițele cu Croația, a anulat toate trenurile și cursele de autobuz. Miro Cerar, prim-ministrul sloven l-a atacat cu înverșunare pe ministrul croat de Interne, Ranko Ostojic. El a spus că declarația de formare a coridoarelor pentru refugiați este „incorectă și periculoasă” și că Slovenia nu este dispusă să ia o astfel de măsură.

Poliția croată a închis șapte puncte de trecere a frontierei cu Serbia. Punctele de trecere Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Tovarnik, Erdut și Batina, au fost închise până la stabilizarea situației. Fosta cazărmă militară de la Mănăstirea Albă a devenit în timp scurt neîncăpătoare, iar sute de oameni au dormit pur și simplu sub cerul liber pe iarbă. Primul centru de primire a imigranților din Zagreb a fost ocupat de circa 2.000 de imigranți.

În situația de față autoritățile croate caută soluții pentru stabilizarea crizei, dar afirmațiile iresponsabile ale ministrului de Interne croat sunt similare cu cele făcute de cancelarul german Angela Merkel. Odată chemați imigranții vin cu zecile de mii și nu mai pot fi controlați. Europa a fost aruncată în cea mai mare criză umanitară de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, iar lucrurile nu se vor rezolva prea curând.

Galerie Foto:

Policemen watch migrants during a stampede to board a bus in Tovarnik

Migrants cover their faces as they walk on the Serbian side of the border near Sid

Croatian policemen observe a group of migrants on the border with Serbia near Tovarnik

A group of migrants walk on the Serbian side of the border with Croatia, near Sid

Migrants wave in a train in Tovarnik

Croatian police stand guard in front of migrants at the train station in Tovarnik

A migrant and a policeman run during a stampede to board a bus in Tovarnik

Migrants wait at the train station in Tovarnik

Migrants wait near the train station in Tovarnik

A policeman helps a migrant as she attempts to board a bus in Tovarnik

as

asas

asa

sss

Glavna_921026S1

Migrants wait near the railway station in Tovarnik

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*