Ultimele Știri

Gabriela Firea face apel la divinitate pentru a scoate Bucureștiul din nămeți: „Ne ajută Dumnezeu si nu va mai ninge”

După ce Capitala s-a confruntat, miercuri, cu un cod portocaliu de viscol, primarul general, Gabriela Firea, face apel la divinitate pentru ca Bucureștiul să redevină circulabil și să scape de blocaje.

„Ne ajută Dumnezeu si nu va mai ninge spre seara va fi doar ger, ceea ce va fi foarte placut dar macar nu mai ninge abundent si vom avea timp ca pana spre weekend sa facem o deszapezire eficienta si pe strazile laterale deci in zona a doua de interventie, si de asemenea pe toate trotuarele”, a spus Firea.

Aceasta a declarat că la activităţile de deszăpezire pe străzile adiacente şi trotuare vor ajuta şi militari, jandarmi, deţinuţi, sportivi de la CSM şi muncitori de la firmele de construcţii din Capitală.

„Ştiu că nu s-a mai făcut până acum aşa ceva, că autorităţile aşteptau să înceapă primăvara, dar exigenţele au crescut şi după ce se rezolvă problema principală, şi anume bulevardele şi marile artere, firesc toţi aşteptăm ca şi străduţele laterale şi trotuarele să fie degajate de zăpadă. Prioritare sunt căile de acces la spitale, la instituţii, la şcoli, în staţiile RATB, în refugii, în rigole. Acest lucru îl facem începând de acum”, a declarat primarul Capitalei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*