Gabriela Firea a luat o decizie care îi controversează pe toți bucureștenii! ”Este o lovitură dată vieții culturale a orașului”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat, de curând, o nouă decizie în ceea ce privește străzile din București, decizând să nu mai permită organizarea activităților de weekend.

Aceasta a decis că nu ar trebui să mai existe străzi blocate din cauza activităților de weekend și urmează să discute cu directorii din instituțiile care au dat aprobări pentru astfel de evenimente stradale.

„Chiar în acest weekend, circulația din Capitală a fost blocată și asta nu pentru că erau foarte multe mașini în trafic — lumea era pe la mare, pe la munte, au plecat mulți în concediu — ci pentru că se aprobă foarte multe evenimente stradale în centrul Capitalei, fie că sunt culturale, de divertisment sau sportive, ceea ce nu se întâmplă în nicio capitală europeană. Acolo este respect pentru cetățeni, pentru turiști și în general respect pentru faptul că nu trebuie să ‘ștrangulezi’ circulația cu evenimente — care este foarte bine că se organizează — dar nu trebuie să fie organizate în centru, în punctul zero al Capitalei”, a argumentat Firea.

Aceasta precizat că i-a anunțat deja pe toți directorii care se ocupă de aceste aprobări că se vor întâlni luni dimineața, iar așa ceva nu se va mai întâmpla

„Bucureștenii deja mai au puțin și deja dau pe dinafară de supărare. Ieri am simțit această stare și primesc nenumărate mesaje și pe Facebook, pe mailul meu personal, nu mai spun pe toate mailurile și la dispeceratul Primăriei Generale a Capitalei. Ieri era coadă de mașini de la Casa Presei Libere până la Guvern. M-am gândit că este un accident, am încercat să ajung mai repede, să văd ce se întâmplă. Ce credeți că se întâmpla? Bulevardul Kiseleff era blocat, erau câțiva tineri care jucau tenis — foarte puțini pentru că era și caniculă și cei câțiva tineri, care foarte bine că făceau sport dar nu era cazul să o facă pe Bd. Kiseleff — și tot centrul Capitalei era paralizat, toată lumea supărată. (…) Recent a avut loc un concert în Piața Constituției. Nu se mai putea intra în Capitală de la Otopeni, era paralizat totul”, a explicat Gabriela Firea.

Clotilde Armand, a reacţionat, pe pagina ei de Facebook, la iniţiativa Gabrielei Firea. Ea consideră această iniţiativă drept o ”lovitură la viața culturală”.

„Intenţia doamnei primar Gabriela Firea de a interzice organizarea evenimentelor culturale şi sportive care se desfăşoară pe străzile din centrul Bucureştiului se doreşte a fi o lovitură dată vieţii culturale a oraşului şi până la urmă locuitorilor capitalei.

Pentru doamna Firea nu este suficient că bucureştenii trăiesc într-una dintre cele mai poluate capitale europene, că au parte de foarte puţin spaţiu verde (de fapt din ce în ce mai puţin, ca urmare a punerii în aplicare în mod ilegal a proiectelor de betonare atât de dragi primarului PSD al sectorului 3 – Robert Negoiţă), că în Bucureşti se construieşte haotic şi se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al oraşului, sau că sistemul centralizat de termoficare al oraşului este aproape falimentar.

Doamna primar vrea să-i pedepsească suplimentar pe bucureşteni interzicându-le accesul la evenimentele culturale şi sportive stradale care dau farmec vieţii oraşului şi sunt până la urmă un semn de normalitate. Iar pretextul acestei interdicţii este unul rizibil. Nu astfel de evenimente „ştrangulează” (sic!) traficul în Bucureşti, aşa cum s-a exprimat doamna Firea, ci lipsa parcărilor la intrarea în oraş, lipsa unei şosele de centură la nivel de autostradă, absenţa unui sistem funcţional de management al traficului.

Fără autorizaţii eliberate de municipalitate, evenimente precum Street Delivery, Spotlight, Femei pe Mătăsari, concertele de anvergură, maratonul şi semi-maratonul de la Bucureşti, evenimente cu zeci de mii, dacă nu sute de mii de participanţi, nu s-ar mai putea organiza.

Îi recomandăm doamnei Firea ca în loc să interzică accesul bucureştenilor la cultură şi sport să demareze în sfârşit construcţia unei noi săli polivalente, sau a unei arene de tenis moderne, pentru că este inadmisibil ca o capitală de talia Bucureştiului să nu dispună încă de o astfel de construcţie modernă şi să piardă organizarea unor evenimente sportive importante, aşa cum este Openul de tenis de la Bucureşti, mutat de organizatori la Budapesta”

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *