Ultimele Știri

”Frumusețea e în tine!”, sloganul celei de-a cincea ediții Atipic Beauty

Săptămâna aceasta, în Săptămâna Mare, va avea loc cel mai emoționat eveniment, care de află deja la a cincea ediție. Atipic Beauty, un eveniment gândit de Magda Coman, își propune să demonstreze an de an că dizabilitatea nu este un motiv să nu trăiești frumos și demn, și transmite un mesaj puternic: frumusețea e în noi, nu în aparențe.

Evenimentul întâlnește oameni care sunt nevoiți să își petreacă viața în căruciorul cu rotile cât și pe cei care nu au această problemă, tocmai pentru a renunța la bariera pe care societatea, de multe ori, o pune. Magda Coman, un fotomodel de succes, a avut neșansa ca în 2005 să fie victima unui accident rutier care a lăsat-o țintuită într-un scaun rulant. Puternică din fire, aceasta a reușit să treacă peste momentul tragic iar acum vrea să fie inspirația altor oameni care sunt în aceeși stare. Magda Coman este primul fotomodel român, în scaun cu rotile.

1

Un eveniment devenit tradiție, Gala Atipic Beauty demonstrează an de an că dizabilitatea nu este un motiv să nu trăiești frumos și demn, – frumusețea e în noi, nu în aparențe.

1

Atipic Beauty va aduce împreună pe aceeași scenă două lumi, puțin diferite, redefinind astfel frumusețea și normalitatea. Cu sprijinul lui Alin Galatescu, cel care coordonează întregul eveniment, 12 manechine în scaun cu rotile vor defila alături de 12 persoane publice, purtând ținute realizate special pentru această ocazie de 12 dintre cei mai buni designeri de la noi. Împreună cu tinerele manechine, Lora, Anca Țurcașiu, Diana Dumitrescu, Adina Halas, Nico, Anca Lungu, Diana Bișinicu, Geanina Ilieș, Cristina Șiscanu Ionescu, Diana Bart, Maria Constantin și Iulia Zgripcea vor arată tuturor că stă în puterea noastră să transformăm ideile preconcepute în credințe pozitive.

1

”Am acceptat cu bucurie să fiu alături în proiectul Atipic Beauty, pentru că este o inițiativă de care societatea are cu adevărat nevoie. Mă bucur foarte mult că dincolo de partenerii din România ai acestei campanii am reușit să atrag și un partener extern puternic și foarte potrivit în context, fiind dedicat zonei de sănătate.”, a declarat Andreea Marin.

Cea de-a cincea ediție a evenimentului Atipic Beauty va avea loc miercuri, începând cu ora 19.30, la RIN Grand Hotel București și va fi prezentat de Andreea Marin.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*