Franța pregătește următoarea vizită a președintelui Hollande în România

Ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, a anunțat că autoritățile franceze pregătesc ”în mod activ” următoarea vizită a președintelui Francois Hollande în România.

Hollande a răspuns ”foarte pozitiv” la invitația făcută de Klaus Iohannis, conform ambasadorului.

„Domnule președinte, (…) v-ați deplasat de două ori în Franța în cursul anului 2015. L-ați invitat pe președintele Hollande să vină în România. Prim-ministrul României, domnul Cioloș, s-a deplasat în Franța în cursul acestui an, de asemenea de două ori. Domnul Hollande a răspuns pozitiv și aș spune chiar foarte pozitiv la invitația dumneavoastră. Pregătim în mod activ această viitoare vizită, care ar trebui să fie la înălțimea relațiilor noastre”, a afirmat Francois Saint-Paul, adresându-se președintelui Klaus Iohannis, prezent la recepția de 14 iulie.

Ambasadorul Francois Saint-Paul a subliniat că sunt multe lucruri care apropie Franța și România.

„Aș putea să zic chiar că totul ne apropie. Noua Foaie de parcurs a Parteneriatului strategic, semnată de domnul Cioloș și domnul Valls, la Paris la 10 iunie este o dovadă în acest sens. De multă vreme nu au mai avut loc schimburi atât de intense între miniștrii țărilor noastre, din toate domeniile. Așteptați multe lucruri din partea Franței și noi așteptăm multe din partea României. Suntem ambițioși”, a afirmat diplomatul francez.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *