Ultimele Știri

Franța: 5 persoane și-au pierdut viața în urma deraierii unui tren TGV

tgv

Un tren de mare viteză (TGV) a deraiat, sâmbătă după-amiază, în comuna Eckwersheim, în apropiere de Strasbourg, situat în nord-estul Franţei, declanşându-se un incendiu la bordul trenului, relatează Mediafax.

Cel puţin cinci persoane au murit. Incidentul a fost confirmat de reprezentanţii companiei de transport din Franţa, SNCF, fără a se oferi alte detalii despre incident.

Potrivit martorilor, trenul a deraiat pe un pod, apoi s-a prăbuşit în canalul Marne Rhin peste care trecea. Incidentul are loc mai puţin de 24 de ore de la comiterea atentatelor teroriste din Paris, soldate cu moartea a 128 de persoane şi rănirea a aproximativ 300 de oameni.

Trenul deraiat în nordul Franţei efectua teste la viteze mari, iar incidentul probabil este cauzat de o eroare umană, anunţă surse citate de ziarul Le Figaro.

„Este privilegiată ipoteza unei erori umane”, a declarat o sursă judiciară de la Strasbourg.

„Nu există indicii că ar fi vorba de un atentat”, a explicat un alt oficial francez.

Trenul efectua o cursă-test, la viteza de circa 350 de km/h.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*