Franța: 214 manifestanți au fost arestați și 78 de polițiști răniți în timpul manifestațiilor de joi

  • Adrian Marinescu
  • 29 aprilie 2016
  • Externe
paris

Manifestațiile de joi din Franța s-au soldat cu 214 arestări, iar 78 de polițiști au fost răniți, dintre care unii grav, ca urmare a violențelor care s-au înregistrat în timpul mai multor proteste, a anunțat vineri ministrul de interne al Franței, Bernard Cazeneuve, informează AFP.

În total, „214 persoane au fost arestate joi, 961 de la începutul manifestațiilor (împotriva legii privind reformarea pieței muncii), în urmă cu două luni”, a declarat Cazeneuve, în timpul unei deplasări la Strasbourg.

De asemenea, „78 de polițiști au fost răniți joi, dintre care unii grav, la Paris”, a precizat ministrul de interne al Franței. Mai mulți manifestanți au fost de asemenea răniți.

Cazeneuve a denunțat, într-un discurs susținut în fața mai multor zeci de membri ai forțelor de ordine, militari, polițiști și jandarmi, „prezența extremiștilor, care au ca singură motivație ura față de stat și față de valorile Republicii”. „Aceste violențe sunt inacceptabile. Nu va exista niciodată din partea statului nici cea mai mică toleranță” la astfel de violențe, a spus ministrul de interne francez, subliniind că justiția va acționa „pentru fiecare dintre autorii acestor violențe”.

Manifestațiile au reunit între 170.000 de persoane, potrivit autorităților, și 500.000, potrivit unuia dintre sindicatele care le-a organizat, și s-au soldat cu oameni grav răniți de partea forțelor de ordine, dar și în rândul manifestanților.

Celor din opoziția de dreapta care cer interdicția manifestațiilor, ministrul le-a transmis că starea de urgență „nu este o stare de conveniență politică”. „Starea de urgență nu reprezintă o dispensă pentru cei care au responsabilitatea atribuită de stat de a respecta riguros principiile de drept”, a spus Cazeneuve.

În cadrul amenințării teroriste, șapte planuri de atentat au fost dejucate în Franța de la începutul lui ianuarie 2015, iar 93 de persoane au fost arestate în legătură cu activități teroriste, a mai spus ministrul de interne francez.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *