François Hollande a fost primit la Palatul Cotroceni. Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când un președinte francez efectuează o vizită în România

klaus-hollande

Preşedintele Franţei, François Hollande, a fost primit, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Este  prima vizită de acest fel a unui preşedinte francez din 1991.

Relaţia dintre Franţa şi România, susţine Parisul, ilustrează „Europa pe care ne-o dorim pentru ziua de mâine: o Europă a investiţiilor, o Europă a creşterii orientate spre tehnologiile viitorului, o Europă a securităţii”.

După ceremonia de primire de la Palatul Cotroceni, Hollande va avea convorbiri tête-à-tête cu preşedintele Iohannis, iar la 10.30 cei doi vor susţine declaraţii de presă comune.

Şeful statului francez va vizita apoi Laserul ELI-NP de la Măgurele, care face parte dintr-un program european de cercetare destinat dezvoltării celor mai puternice lasere din lume.

La ora 13.00, Hollande va participa la un prânz de lucru cu premierul Dacian Cioloş. Cei doi vor vizita fabrica de elicoptere Airbus România.

De altfel, Francois Hollande va fi însoţit de aproximativ 30 de directori de companii franceze, „semn al intensităţii legăturilor economice cu România”, unde constructorul de automobile Dacia, filiala Renault, generează singur aproape 3 la sută din PIB, potrivit AFP.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *