Ultimele Știri

Frackingul: Impactul asupra peisajului

Experienţa nord-americană
Exploatarea șisturilor bituminoase gazeifere necesită infrastructuri de foraj care să permită stocarea de material tehnic, de camioane cu compresoare, substanţe chimice, agenţi de susţinere, apă și containere pentru apele uzate, în cazul în care apa nu este extrasă din puţuri locale și colectată în bazine. În Pennsylvania, o platformă obișnuită cu mai multe puţuri în fază de forare și fracturare acoperă aproximativ 4-5 acri (16 200-20 250 m²). După o restaurare parţială, platforma de producţie poate acoperi o suprafaţă de 1-3 acri (4 050-12 150 m²).

Prin comparaţie, o suprafaţă similară (~10 000 m2) ocupată de o centrală solară ar putea să genereze aproximativ 400 000 kWh de electricitate pe an3, ceea ce corespunde unei producţii de circa 70 000 m3 de gaz natural pe an dacă ar fi transformat în electricitate la un randament de 58 %. Producţia medie a sondelor din șistul Barnett (Texas, SUA) se ridică la aproximativ 11 mil. m³ pe sondă în primul an, dar la numai 80 000 m³ în al 9-lea an și la aproximativ 40 000 m³ în al 10-lea an.

gaze_de_sistSpre deosebire de extracţia energiei fosile, o centrală electrică solară produce electricitate pentru o perioadă mai mare de 20 de ani. La sfârșitul vieţii sale, centrala solară poate fi înlocuită cu o nouă centrală fără a fi necesară ocuparea unui spaţiu mai mare în peisaj. Exploatarea formaţiunilor de gaz de șist sau de gaz din formaţiuni compacte necesită o densitate ridicată a platformelor de foraj. În Statele Unite, distanţa dintre puţuri este reglementată la nivel de stat. Aici, distanţa obișnuită dintre puţurile convenţionale este de un puţ la fiecare 640 de acri (1 puţ la 2,6 km²) În cazul șistului Barnett, densitatea medie în faza iniţială a fost redusă la un puţ pe 160 de acri (1,5 puţuri pe km²).

Ulterior, au fost autorizate „puţuri intercalate”, care au fost săpate la o distanţă de 40 de acri (~6 puţuri pe km²). Această densitate corespunde practicii obișnuite pentru majoritatea șisturilor exploatate intensiv. La sfârșitul anului 2010, fuseseră forate circa 15 000 de puţuri în formaţiunea Barnett, a cărei suprafaţă totală este de 13 000 de km². Rezultă o densitate medie de 1,15 de puţuri pe km².
Figura 2 prezintă puţuri de producţie a gazului din formaţiuni compacte în SUA. În cazul producţiei de gaz din formaţiuni compacte, puţurile iau forma unor platforme de suprafaţă a câte 6 puţuri fiecare. Densitatea este mai ridicată decât în cazul șistului Barnett, deoarece majoritatea puţurilor de gaz din formaţiuni compacte sunt forate vertical.

Figura 2: Puţuri de gaz din formaţiuni compacte săpate în piatră de nisip

fracking_campPlatformele sunt legate prin rute destinate transportului camioanelor, ceea ce sporește gradul de ocupare a terenului. În Statele Unite, o suprafaţă suplimentară este ocupată de bazinele de colectare a apelor uzate de reflux înainte ca acestea să fie evacuate de camioane sau conducte. Aceste suprafeţe nu sunt încă incluse în dimensiunea platformelor indicată mai sus.

Dacă ar fi incluse, suprafaţa ocupată de operaţiunile de producţie a gazului s-ar dubla ușor. După extracţie, gazul trebuie transportat la reţelele de distribuţie. Dat fiind faptul că majoritatea puţurilor au o producţie modestă aflată într-un declin rapid, gazul este foarte adesea stocat pe platformă și încărcat periodic în camioane.

Dacă densitatea puţurilor este suficient de ridicată, se construiesc reţele de colectare cu staţii de comprimare. Alegerea modului de stocare și de transport depinde de parametrii specifici ai proiectelor și de reglementările în vigoare, la fel și construcţia de conducte deasupra sau sub nivelul solului.

Transferabilitatea la condiţiile europene și aspecte neclarificate
Permisele de construcţie a platformelor sunt acordate de autorităţile de control din industria minieră, pe baza legilor și reglementărilor în vigoare . Acestea pot să determine distanţa minimă dintre puţuri. Este posibil să se urmeze exemplul Statelor Unite și să se întreprindă dezvoltarea unei formaţiuni de șisturi cu o distanţă mai mare, iar apoi să se crească densitatea pe măsură ce puţurile de producţie își epuizează rezervele. După cum s-a indicat la capitolul 5, la majoritatea șisturilor din Europa, volumul obișnuit de gaz disponibil pe unitate de suprafaţă este probabil comparabil cu cel al șisturilor Barnett și Fayetteville din Statele Unite.

Odată terminate, puţurile trebuie interconectate cu reţelele de colectare. Dacă aceste conducte vor fi construite deasupra sau sub nivelul solului depinde de reglementările în domeniu și de anumite criterii economice. În acest caz, reglementările existente ar trebui adaptate și, poate, armonizate.

Articol din seria: “Impactul asupra mediului privind fracturarea hidraulică la gazele de şist”

1. Fracturarea hidraulică și impactul posibil asupra mediului

2. Impactul asupra peisajului

3. Emisiile de poluanţi atmosferici și contaminarea solului

4. Apele de suprafaţă și apele subterane

5. Cutremurele de pământ

6. Substanţele chimice, radioactivitatea și consecinţele asupra sănătăţii umane

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*